Adio, New Orleans

Bestseller New York Times Nominalizată la Carnegie Medal Publicată în peste 20 de țări.   Cu personaje la fel de interesante ca acelea din romanul său de succes internațional, Printre tonuri cenușii, Ruta Sepetys țese cu măiestrie o poveste bogată în secrete și trădări, cu avertismentul tulburător că deciziile pe care le luăm ne pot modela destinul.   Suntem în New Orleans, în 1950. Josie Moraine, o adolescentă de 17 ani, fiica unei prostituate  și aflată neoficial sub tutela unei matroane de bordel, se simte sufocată de intrigile interlopilor din cartierul cu reputație îndoielnică în care a crescut. Începe să creadă că merită mai mult de la viață, de exemplu să ajungă la un colegiu de elită și să nu se mai întoarcă niciodată în New Orleans. Însă, în orașul în care banii murdari se obțin ușor, visul de a-și depăși condiția nu se lasă la fel de ușor de îndeplinit. Orice evadare pe cont propriu înseamnă desprinderea din tentaculele răului, care parcă se înmulțesc și se strâng, cu cât mai mult ea încearcă să scape de ele. Minciuni, furturi, depravare, escrocherii, crime conduc la alte minciuni, alte compromisuri, alte pierderi - o avalanșă în care visul evadării pare tot mai îndepărtat. Josie învață pe pielea ei că destinul ni-l croim, fiecare, prin deciziile proprii. Și, într-o ultimă răsturnare de situație, i se va dovedi adevărat ceea ce a tot citit prin cărți, că norocul e întotdeauna de partea celor curajoși.   Sepetys scrie frust și cu emoție palpabilă… mizele sunt cruciale. - The New York Times Book Review   Un succes sigur. - Kirkus   Un stil care te seduce și te transpune într-o lume  și o perioadă minunat reconstruite de autoare. - The Boston Globe   Legiunile de fani pe care Sepetys i-a câștigat  cu bestsellerul ei de debut vor aprecia cu siguranță acest roman extrem de bine construit. - Booklist   Un memento și mai puternic că, indiferent unde te naști, tu decizi dacă ești sau nu eroul propriei vieți.- Cleveland Plain Dealer Fragment din cartea "Adio, New Orleans" de Ruta Sepetys "Mi-am adunat poalele fustei și am grăbit pasul spre librărie. Trecuseră doi ani de la incident. Cincinnati nu-și mai făcuse apariția în Quarter și nimeni nu-i ducea lipsă. El pretindea că lucrează pentru Carlos Marcello, nasul mafiei din New Orleans, cu toate că nu făcea parte din clan. Nimeni nu îl credea, dar nici nu-l contrazicea careva pe față. Cincinnati se afișă cu mândrie ostentativă în costume scumpe - costume care nu prea i se potriveau. Se zvonea că hainele lui erau furate de pe cadavre, oamenii pe care îi omora pentru Carlos Marcello. Cokie spunea că aducea ghinion să porți costumul unui mort. Carlos Marcello era șeful sindicatului și deținea terenuri chiar lângă parohia din Orleans. Printre localnici umblă vorba că Marcello își împânzise mlaștinile cu aligători și aruncă acolo cadavrele. Un poștaș i-a povestit odată lui Cokie că a văzut pantofi plutind pe suprafața tulbure a mlaștinii. Willie îl cunoștea pe Marcello. Trimitea fetele la motelul lui, Town and Country, când bordelul de pe stradă Conți era foarte solicitat. Așa l-a cunoscut mama pe Cincinnati. Cincinnati avea o slăbiciune pentru mama. Îi cumpără lucruri scumpe și susținea că ea arată exact ca Jane Russelli din revistele de la Hollywood. Presupun că asta însemna că și eu semănăm cu Jane Russell, dar probabil cu o Jane Russell fără machiaj, fără haine frumoase și fără par coafat. Ochii noștri erau puțin cam depărtați, frunțile înalte, părul saten-închis, des și înfoiat, și niște buze de parcă eram mereu bosumflate. Mama era înnebunită după Cincinnați. Odată chiar a spus că erau îndrăgostiți unul de celălalt. Uneori, mama era atât de fraieră încât devenea penibilă. Nu era destul că se culca cu un criminal ca Cincinnati, se mai și îndrăgostea de el? Jenant. Willie îl ura pe Cincinnati. Eu îl disprețuiam."