O mare de lacrimi

Cel mai bun roman al anului 2016 pentru adolescenți și tineri. #1 Bestseller New York Times Nominalizat la Carnegie Medal 2017 Publicat în 53 de țări și tradus în 36 de limbi. Cu măiestria pe care cititorii romanului PRINTRE TONURI CENUȘII i-o cunosc deja, Ruta Săpetys oferă o altă captivantă ficțiune istorică, pornind de la un episod zguduitor petrecut spre sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, o tragedie înscrisă în istorie drept cel mai cumplit dezastru maritim – scufundarea vasului german Wilhelm Gustloff în Marea Baltică. La 30 ianuarie 1945, nava încercă evacuarea a peste zece mii de civili, răniți, oficiali naziști și personal militar din portul Gotenhafen, cu toții refugiați din calea Armatei Roșii, când a fost surprinsă și torpilată de un submarin sovietic. Dintre cei nouă mii pieriți atunci în apele înghețate, aproape cinci mii erau copii. Ne aflăm la finalul celui de al Doilea Război Mondial, în Prusia Răsăriteană, unde mii de refugiați căută cu disperare o cale de scăpare din calea morții. Printre aceștia se află și Joana, Emilia și Florian, ale căror vieți se intersectează pe drumul către nava care le promitea salvarea, Wilhelm Gustloff. Fiecare are secrete „incomode”, ca toți cei care trăiesc vremuri de război, de fugă și de lipsuri. Uniți prin forța împrejurărilor, poveștilor lor converg, iar paleta narativă se îmbogățește în consecință, deopotrivă cu emoțiile cititorilor care află, într-o rapidă alternanță a perspectivelor, despre minciuni și revelații, despre trădare și generozitate, despre violență și autoamăgire. Cu fiecare minut care-i apropie de țărmul izbăvitor, își înving neîncrederea și își consolidează speranța. Dar, tocmai când credeau că au reușit, intervine inevitabilul had al sorții. Naționalitatea, cultura, educația, statutul social nu mai contează atunci când zece mii de suflete – adulți și copii – se văd nevoite să lupte pentru supraviețuire. Sepetys, maestra ficțiunii pentru tineret și adolescenți, realizează o imagine panoramică asupra unei tragedii de proporții din perspective profund nuanțate și convingătoare. - Entertainment Weekly Captivanta… puternică… obsedantă și tulburătoare. - The Washington Post Trebuie neapărat citită atât de adulți, cât și de adolescenți. - New York Times Book Review Ficțiune istorică la cel mai înalt nivel. - The Globe and Mail Obsedant, sfâșietor, plin de speranță și de-a dreptul magnific… unul dintre cele mai bune romane pentru adolescenți, cum de mult n-a mai apărut. - Salt Lake Tribune  Scris cu talent și sensibilitate… îi va lăsa pe cititori cu ochii în lacrimi. - School Library Journal Fragment din romanul „O mare de lacrimi" de Ruta Sepetys „Nici nu ne-am târât bine afară din beciul săpat în pământ ca fata poloneză a și început să plângă. Știa că aveam de gând să o părăsesc. Nu aveam de ales. M-ar fi încetinit. Hitler intenționa să-i șteargă de pe fața pământului pe polonezi. Erau slavi, de stirpe inferioară. Tatăl meu mi-a spus că naziștii omorâseră deja milioane de polonezi. Intelectualii polonezi erau executați cu sălbăticie în public. Hitler înființase lagăre de exterminare în Polonia ocupată de Germania, înecând sângele evreilor nevinovați în pământul polonez. Hitler era un laș. Acesta era singurul lucru asupra căruia eu și tata am căzut de acord. - Prosze... bitte, m-a implorat ea, alternând între poloneză și o germană stricată. Nu suportăm să o privesc, cu mâneca ei mânjită cu dârele de sânge al rusului mort. Am început să mă îndepărtez, suspinele ei reverberând în spatele meu. - Așteaptă-mă, te rog, a strigat ea după mine. Plânsul ei îmi răsună dureros de familiar în urechi. Era exact tonul surorii mele mai mici, Anni, și al hohotelor de plâns pe care le-am auzit din celălalt capăt al holului în ziua când mama și-a dat ultima suflare. Anni. Pe unde o fi? O fi și ea în vreun colț întunecat de pădure cu o armă îndreptată asupra ei? O durere m-a săgetat în șold, obligându-mă să mă opresc locului. Pașii fetei s-au apropiat rapid de mine. Mi-am reluat mersul. - Mulțumesc, a ciripit ea în spatele meu. Soarele a dispărut iar frigul și-a înfipt ghearele în noi. După calculele mele mai trebuia să merg încă vreo doi kilometri înainte de a face un popas peste noapte. Aveam mai multe șanse să găsesc un adăpost pe marginea drumului, dar și mai multe șanse, totodată, să dau nas în nas cu trupele. Era mai înțelept să îmi continui drumul pe la liziera pădurii. Fata le-a auzit înaintea mea. M-a înșfăcat de braț. Zumzăitul motoarelor avioanelor a crescut rapid în intensitate, apropiindu-se de undeva din spatele nostru. Rușii ținteau trupele terestre germane din apropiere. Erau în fața noastră sau în spatele nostru? Bombele au început să cadă. Cu fiecare explozie, fiecare oscior din corpul meu vibra și bătea ca un ciocan, izbindu-se violent de turla clopotniței care era carnea mea. Zgomotul tirului antiaerian a străbătut cerul, în replică la rafalele inițiale. Fata a încercat să tragă de mine ca să înaintez. Am împins-o deoparte. — Fugi! Ea a clătinat din cap, mi-a făcut semn cu mâna înainte, și a încercat să mă tragă cu stângăcie prin zăpadă. Voiam să fug, să uit de ea, să o las în pădure. Dar imediat după aceea, am văzut picăturile de sânge ce îi curgeau de sub haina ei voluminoasă și cădeau în zăpadă. Și nu am putut."