Colecția Corint Clasici ai literaturii universale se extinde cu o nouă capodoperă rusă: Anna Karenina de Lev Tolstoi. „Ca opera de artă, Anna Karenina este perfecțiunea pură. Nicio opera literară europeană din epoca noastră nu poate, măcar, să se apropie, cât de cât, de ea.” F. M. DOSTOIEVSKI „Tolstoi este cel mai mare prozator rus. [...] Una dintre cele mai atrăgătoare eroine ale literaturii universale, Anna [Karenina] [...] nu este însă doar o femeie, un specimen splendid de feminitate, ci o femeie cu o natură morală profundă: totul în ceea ce privește caracterul ei este impresionant, de aceea nu se poate limita la o legătură amoroasă clandestină. [...] Anna Karenina nu este Emma Bovary, o visătoare provincială, o fătucă de la țară cu capul plin de vise și iluzii. [...] Ea scandalizează societatea ipocrită tocmai prin sfidarea convențiilor acesteia.” VLADIMIR NABOKOV Carte recomandată de Tudor Chirilă în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din roman: “Încă nu se întâmplase să treacă o zi întreagă după ceartă fără să aducă împăcare. Acum era întâia oară. Dar asta nu fusese ceartă, ci mărturisirea vădită a unei răceli definitive. Cum s-a putut uita la ea, așa cum s-a uitat el, când a intrat în odaie după certificat? S-o privească, să vadă că inima i se sfâșie de deznădejde și să treacă pe lângă ea tăcut, cu fața aceea liniștită, indiferentă? Nu numai că sentimentele sale pentru dânsa se răciseră, dar el o ură, fiindcă iubea o altă femeie. Era limpede ca lumina zilei. Amintindu-și cuvintele crude rostite de dânsul, Anna în punea în gură și alte vorbe, și mai crude, pe care el, desigur, ar fi dorit și ar fi fost în stare să le spună și se enervă din ce în ce mai tare. „Eu nu te țin, ar fi putut să-i spună Vronski. Poți să pleci unde vrei. N-ai vrut să te desparți de bărbatul dumitale, fără îndoială cu gândul ca să te întorci la el. N-ai decât să te întorci ! Dacă ai nevoie de bani, am să-ți dau. Ce sumă îți trebuie?" În închipuirea ei, Anna punea pe seama lui Vronski cele mai crude și vulgare cuvinte pe care le-ar fi putut pronunța un om grosolan și nu i le putea ierta, de parcă ar fi fost într-adevăr rostite de dânsul. „Dar el e un om sincer și cinstit, care mi-a jurat dragoste chiar aseară! Oare nu mi-am făcut gânduri negre degeaba de atâtea ori?" își zicea numaidecât Anna. Toată ziua aceea, în afară de cursă făcută la Wilson, care-i luase două ceasuri, Anna și-o petrecu în îndoieli dacă totul se sfârșise ori dacă mai avea o nădejde de împăcare și dacă trebuie să plece numaidecât sau să-l mai vadă o dată. Îl aștepta toată ziua; iar seara, când se retrase în odaia ei, poruncind să i se spună că o doare capul, Anna își pusese în gând: „Dacă va veni la mine, cu toate cele comunicate de camerista, înseamnă că încă mă mai iubește. Dacă nu va veni, înseamnă că totul s-a sfârșit, și atunci voi vedea ce am de făcut!..."”
