Am citit-o pe Karenina de câteva ori până la vârsta aceasta, prima oară prin facultate și de câte ori o citesc o percep altfel, dar satisfacția este mereu prezentă. Singurul lucru care rămâne constant este antipatia mea pentru Anna care crește de la recitire la recitire și pe care o percep din ce în ce în ce mai falsă. Cred că e o mică pată pe creierul meu care nu se va lăsa ștearsă vreodată. Cu toate acestea, este un personaj demn de admirație datorită deciziilor categorice și curajoase pe care le ia. Sacrificarea relației cu propriul copil pe altarul acestei iubiri pasionale m-a luat mereu prin surprindere.
Ultima citire a fost în luna mai, impulsionată de un club de lectură, și tot atunci am vizionat una dintre multele ecranizări, o miniserie: Anna Karenina. Vronsky’s Story care mi-a plăcut foarte mult și care mi-a schimbat oarecum percepția în ceea ce îl privește pe Vronski în ciuda lipsei lui de profunzime și a iresponsabilității care îi vin mănușă în orice versiune sau din orice perspectivă aș urmări povestea.
N-o să fac o detaliere a poveștii, pentru că e mult prea cunoscută ca să mai aibă nevoie de așa ceva. N-o să insist pe acțiuni și fapte și fire epice. O să scriu doar câteva din gândurile care au apărut și au persistat la această ultimă recitire a romanului.
Rămân o simpatizantă a lui Levin în mare măsură (exceptând nevoia lui obsesivă de mântuire). Am empatizat cu satisfacția pe care și-o găsește în lucrurile simple, de zi cu zi: munca brută, relația cu țăranii, cu natura. L-am perceput ca pe un realist, nu ca pe un mistic în ciuda relației lui complicate cu spiritualitatea și a fricii de moarte. Idealul lui este simplu: liniștea binemeritată după o zi de muncă, o familie statornică, o soție fericită, păstrarea rădăcinilor, siguranța zilei de mâine. Pentru el viața se rezumă la un singur cuvânt: bunătate.
Pentru mine, Anna Karenina este povestea căutării iubirii. Ambele personaje principale, din medii foarte diferite, au același scop: să găsească dragostea. Levin este legat de pământ, de moșia sa, iar Anna de înalta societate. Dar în timp ce pentru Levin, moșia a devenit leagănul iubirii sale, locul unde aceasta este consumată și unde crește, aristocrația a săpat mormântul celeilalte. Anna este condamnată de la început din cauza poziției ei în societate. Anna, pentru mine, este victima propriei educații și a așteptărilor nerealiste. Căutarea lor trece peste superficialitatea normelor impuse de societate, amândoi repudiază cutumele absurde. Impresia mea este că Tolstoi a încercat să facă o paralelă între viața la țară și cea la oraș, și în timp ce pe una o idealizează, pe cealaltă o desființează.
Dar forța romanului stă în personaje și în monologurile interioare ale acestora. Nu ni se prezintă niște tipologii simple sau personaje stereotipe, ci ființe umane individuale, complicate, cu gânduri și sentimente. De asemenea realismul lui Tolstoi este de tip vizual încărcat cu multe detalii senzoriale, are capacitatea de a reda fotografic scenele și dă libertate cititorului să ia contact direct cu personajul fără intervenția autorului, fără a fi influențat de părerea personală a acestuia. Cartea este doar o fereastră prin care privești viața, o privești așa cum vrei, cum crezi, cum îți place. Tolstoi colorează, oglindește această realitate, fără adevăruri ascunse și lasă cititorul să judece singur motivele și ideile ce determină acțiunile și faptele personajelor, dar și ale societății.
Sunt sigură că voi reveni la Anna Karenina, cândva într-un viitor nu foarte îndepărtat, deoarece este genul de carte care merită recitită la fiecare vârstă pentru a vedea schimbările majore pe care viața ți le-a provocat în mentalitate și convingeri odată cu trecerea anilor și acumularea unei experiențe.
Alte recenzii de la Lev Tolstoi:
