PDF

Cartea Cantecul Izbavirii PDF

de Lynn Austin

Cantecul Izbavirii, Lynn Austin – copertă

Cauți Cartea Cantecul Izbavirii PDF de Lynn Austin? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Cantecul Izbavirii - Lynn Austin

A fost încercat în toate privințele – îl va ajuta oare credința lui proaspăt descoperită să salveze o națiune întreagă? Pe măsură ce regele Ezechia subscrie la Legea lui Dumnezeu, acesta își conduce țara spre o nouă prosperitate. Însă urmărea Legii lui Iahve nu este un proces așa de simplu, întrucât e nevoie de unele alegeri care stârnesc împotrivire – atât în viața personală, cât și în cariera politică. Acum, când dușmanul lui cel mai mare îi cere tributul, Ezechia se află într-o situație dificilă. Ierusă, o tânără evreică, departe de casă, a văzut cu ochii ei de ce sunt în stare cu adevărat cotropitorii cei temuți. În timp ce armata puternică a asirienilor distruge totul în cale în ținuturile nordice, lăsând în urmă doar pustiire, Ierusă tânjește să scape. Dorința ei disperată de a trăi ar putea fi de ajutor pentru supraviețuirea Ierusalimului. Cum asirienii mărșăluiesc tot mai aproape de inima regatului lui Iuda, decizia lui Ezechia de a-L urma pe Cel Veșnic e pe cale să înfrunte testul suprem.

Cauți Cantecul Izbavirii în format PDF? Gândește-te la Lynn Austin.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Lynn Austin a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Lynn Austin a investit-o în Cantecul Izbavirii.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Cantecul Izbavirii

Cine a scris cartea Cantecul Izbavirii?

Cantecul Izbavirii a fost scrisă de Lynn Austin.

Câte pagini are Cantecul Izbavirii?

Cantecul Izbavirii are 426 de pagini.

Unde găsesc Cantecul Izbavirii în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Cantecul Izbavirii?

Compară prețurile pe pagina cărții Cantecul Izbavirii sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Lynn Austin

Ai mai jos lista de cărți scrise de Lynn Austin. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.