Cantecul maorilor

Cântecul maorilor este partea a doua a trilogiei În Țara Noului Alb O saga de familie plină de culoare în minunatele ținuturi din Noua Zeelandă. Noua Zeelandă, 1893: William Martyn este un bărbat mult mai cultivat și mai elegant decât oamenii care ajung în mod obișnuit în căutare de aur la Queenstown. Nici nu e de mirare, căci Will este fiul unor nobili irlandezi. Temperamentala Elaine se îndrăgostește de el, iar el pare să-i împărtășească sentimentele. Însă deodată sosește în vizita Kura-Maro-Tini, verișoara lui Elaine, care e pe jumătate maori și a cărei frumusețe și libertinism îl cuceresc definitiv pe William. Din trilogia În Țara Norului Alb fac parte: •  În Țara Norului Alb •  Cântecul maorilor •  Strigătul păsării kiwi Fragment din cartea "Cântecul maorilor" de Sarah Lark: "Pielea Kurei avea culoarea cafelei în care se amestecase din belșug smântână albă și groasă. Și mai avea o sclipire aurie ce dădea impresia de căldură și te ademenea. Părul neted și lung până la coapse era negru ca pâna corbului și strălucitor, așa încât părea că o perdea de onix îi acoperea umerii. Genele ei lungi și sprâncenele ușor arcuite scoteau în evidență prin negrul lor profund ochii mari, de un albastru azuriu că ai bunicii Gwyn. Privirea ei nu licărea ironic sau zglobiu ca la Gwyn, ci era calmă și visătoare, aproape plictisită, ceea ce îi dădea acestei frumuseți exotice o tentă de mister. Pleoapele grele adânceau impresia de visătoare care aștepta doar să fie trezită. Buzele Kurei erau pline, de un roșu întunecat, și luceau umed. Avea dinți mici, regulați și albi ca zăpada, expuși irezistibil. Chipul ei era îngust, gâtul lung, ușor arcuit. Purta o rochie de călătorie de un roșu-închis, simplă, dar formele corpului i s-ar fi profilat și de sub o rasă călugărească. Avea sânii fermi și plini, soldurile late. Acestea se unduiau lasciv în mers, dar nu exersat, ca la fetele lui Daphne, ci la Kura părea ceva înnăscut. O panteră neagră... William văzuse odată o asemenea fiară la grădina zoologică din Londra; mișcările unduitoare ale acestei fete și frumusețea ei plină de temperament îi amintiră imediat de ea. William nu se putu reține să nu-i zâmbească scurt Kurei și aproape că i se taie respirația când ea îi întoarse zâmbetul. Desigur foarte scurt, pentru că ce putea să însemne pentru această zeiță chipul unui tânăr aflat pe marginea străzii? - Tu... ăă.... ești Kura? Fleurette își reveni prima și îi zâmbi fetei ceva cam forțat. Trebuie să mărturisesc că nu te-aș fi recunoscut... Ceea ce înseamnă că nu am mai fost de prea mult timp la Kiward Station. O mai știi pe Elaine? Și pe Georgie? Orele la școală tocmai se încheiaseră, și George se apropie magazin când Kura își regiza apariția pe care el o urmărise cu aceeași expresie tâmpa ca și restul privitorilor de sex bărbătesc. Însă acum își folosi imediat șansa și se apropie de mama lui, deci și de minunata verișoară. Numai de ar ști ce să îi spună! - Kia oră, se luptă el să rostească, pentru a se arăta umblat. În definitiv, Kura era o maori; i-ar face plăcere ca el să o salute în limba ei. Kura zâmbi. - Bună ziua, George. O voce ca un cânt. George își aminti că auzise asta odată, undeva, și că, o considerase o mare tâmpenie. Dar fusese înainte să o fi auzit pe Kura-maro-tini spunând „Buna ziua". Elaine încerca să își depășească frustrarea. Da, Kura era frumoasă, dar înainte de toate era verișoara ei. Un om absolut normal și, în plus, mai mică decât ea. Nu există absolut niciun motiv să se zgâiască la ea. Zâmbi și încercă să o salute pe Kura cât se putea de normal. Dar salutul ei sună puțin cam forțat."