Profesionistul. Tinta in miscare - FORMAT PDF

    Profesionistul și Ținta în mișcare. Două romane într-o singură carte, apărută prima oară în 1985, și premiată de Uniunea Scriitorilor din România. Două proze cu mult suspans, scrise într-un ritm alert și cu umor, cu un protagonist fermecător și isteț – jurnalistul Andrei Mladin, un detectiv fără voie, apărut prima oară în Atac în bibliotecă.
Citește tot rezumatul cărții Profesionistul. Tinta in miscare...     Prima dintre proze a fost inspirată de un caz real. Poate de aceea a și atras atenția autorităților care au cerut editurii Eminescu să n-o tipărească. Autorul a trebuit să intervină masiv în textul inițial pentru a-și vedea, totuși, cartea publicată. Explicația acceptării sale se află la sfârșitul narațiunii. După ce rezolvase un caz încâlcit dintr-un oraș de provincie, unde cele mai înalte oficialități erau corupte și criminale, Andrei Mladin scrisese un articol despre tot ceea ce i se întâmplase acolo. Însă articolul nu apare. Prin urmare, mult clamata liberate a cuvântul era o minciună. Există cenzura, presa nu era liberă. Cum de nu se prinsese nimeni de bombă plasată la sfârșit?     S-au prins, însă, cititorii. Iar ultima frază a narațiunii le-a mers și mai mult la inimă: „Vocea plăcută a unui crainic anunță că, în toată țara, pentru încă o vreme, continuă să plouă.” O aluzie la faptul că în România nimic nu se va schimba prea curând.      Fragment din romanul "Profesionistul. Ținta în mișcare" de George Arion:     ”Un zgomot ușor se aude la ușa mea și clanța se mișcă de parcă ar încerca să intre cineva. „E vreun chefliu care și-a încurcat cannera", îmi zic eu, dar în clipa următoare îmi dau seama că se întâmplă cu totul altceva. Până să m-arunc din pat și s-o pornesc glonț spre ușă, aceasta se deschide pentru a da voie unui bărbat să intre și s-o închidă la loc. Bărbatul duce un deget gura.     - Andrei Mladin, vă rog să stați liniștit!     Mai trebuie să spun că am rămas cu gura ca la dentist?     Individul se-ntoarce spre mine. Are cam un metru și șaptezeci, e numai mușchi și os și deasupra fetei prelungi se înălță o claie satena de păr zbârlit. Poartă o bluză de în și niște pantaloni albi, la mâna stângă are un ceas cu afișaj electronic, iar în picioarele goale niște sandale care se țin doar în câteva curelușe. Dar cel mai mult îmi place expresia feței lui: e extrem de prietenoasă. Are un chip deosebit de deschis și de mobil. Nasul cârn îl anunță că pe un om pus pe haz.     - Din moment ce mi se spune pe nume, nu cred că voi fi victima unui jaf. Înseamnă că știi prea bine că n-ai ce să-mi iei. Cu atât mai mult cu cât ai închis ușa și deci n-ai avea pe unde să fugi dacă aș începe să strig. E cam greu de la etajul patru să ajungi pe iarbă, ce-i drept verde și mereu udată de aspersoare ca să crească înaltă și să ne bucure ochii cu clorofila ei. Mai am impresia că și că putere avantajul e de partea mea. Deci mobilul acestei vizite, mărturisesc, ciudate, e altul. Care ar fi? îi zic eu arătându-i cu un gest larg să ia loc pe un fotoliu.     Nu așteaptă să-l invit de două ori și se așază pe locul indicat. Îmi spun în gând că aș fi bun de plasator într-un cinematograf în care, dacă s-ar ivi vreun zurbagiu în timpul filmului, aș ști să-l țin la respect prin comportamentul meu extrem de cordial. Satisfăcut de mine însumi, mă las să cad și eu în celălalt fotoliu.” Citește mai puțin...