Crime sofisticate

    București. Un șir de crime, al căror mobil este imposibil de explicat, produce panică în orașul de pe malurile Dâmboviței. Singura legătură între victime – prezența lor în emisiunea tv Steaua norocului, realizată de către frumoasă Alma Soran.
Citește tot rezumatul cărții Crime sofisticate... Vor reuși anchetatorii, conduși de către criminalistul Luca Pinte, să pună mâna pe ucigaș? Și cum se va termina scandalul de la Loto, unde acumularea unui pot uriaș, în urma multor săptămâni fără câștigători ai marelui premiu, creează suspiciuni? Situația aceasta are vreo legătură cu asasinatele?     Barintown. Un oraș din SUA. Mai mulți prieteni se strâng, seară de seară, într-o crâșmă ospitalieră. Beau, joacă table, darts, biliard și compun povestiri pe care le imaginează pornind de la scrierile marelui fizician Stephen W. Hawking. Dar bucuria de a trăi o experiență uimitoare le e de scurtă durată. La un moment dat, neliniștea se insinuează în spațiul pe care îl socotesc protector. Experiența pe care o cunosc din clipa aceea e devastătătoare. Însă Răul care i-a cuprins în mrejele lui își are originea în București.      Fragment din romanul "Crime sofisticate" de George Arion:     “Era rândul nostru să stăm la pândă lângă fosta statuie a lui Lenin. Ne oprisem cu luminile stinse în Piața Presei, chiar lângă intrarea în parcul Herăstrău, și aveam un excelent câmp de observație. Locul era pustiu - nici măcar taximetriștii nu mai parcau în zona de frica ucigașului.     Miron picotea - era trecut de miezul nopții. Ca să n-adoarmă, sporovăia întruna.     - Crezi că ucigașul o să mai facă seama cuiva?     - De unde vrei să știu?     - Întreb și eu ca să fac conversație. Dă-ți și tu o părere.     - N-am niciuna.     - Dar ciufut mai ești!     - Cum ai vrea să fiu la ora asta?     - Ai și tu dreptate.     Tăcem câteva clipe - pe lângă fostul monument trecură spre Casa Presei câțiva indivizi înfofoliți. De unde apăruseră? Nu văzusem nicio mașina din care să fi coborât.     - Ochii cât sarmaua, îl maimuțări Miron pe șeful nostru. Iar el trage acuma la aghioase de se zguduie blocul unde stă. Mai ai niște cafea?     Îi întind termosul. Bea direct din el.     - Parcă-i somnifer în ea. Ochii tot mi se închid de somn.     Apoi suspină:     - E pierdere de vreme. Doar n-o fi prost să mai treacă pe aici. Eu cred că n-o să-l prindem niciodată. Tu ce zici?     - Zic că și șeful: ochii cât sarmaua!     Miron bombăne ceva, dar nu-i dau atenție. Și mie îmi e un somn cumplit. Am o vagă durere de cap. Aș putea să-i propun partenerului meu să dormim pe rând. Mi-e teamă însă că adoarme dacă îl las să vegheze singur, așa că mai bine ne chinuim amândoi în frigul ăsta care nu se mai termină.     * * *     N-ar fi trebuit să riște, totuși nu se putuse stăpâni. Avea o bănuială care trebuia confirmată. Își lăsase mașina la Fântâna Miorița și se furișase înapoi, în Piața Presei, printre pomii plantați în fața impozantului edificiu unde își aveau sediul numeroase ziare bucureștene. Remarcă în treacăt o reclamă luminoasă la Lee Cooper care apăruse nu de mult timp pe fațada clădirii și care nu avea nicio legătură cu lumea gazetarilor. Dar atenția lui era îndreptată spre altceva. Urmărea de la distanță o Dacie cu număr de București, parcată chiar la intrarea în parc. Un hârb de mașină. Ar fi putut jura că în ea sunt polițiști. „Se cred deștepți. Folosesc o vechitură ca să nu bată la ochi. Probabil că sunt înghețați bocna." Citește mai puțin...