Societății românești îi vine tot mai greu să-și dea seama către ce se îndreaptă. De îndreptat, ne îndreptăm noi undeva, dar unde? Parc-am fi într-un tren de noapte, care, vorba premierilor de odinioară, colac peste pupăză a mai intrat și într-un tunel.
Se trezește câte unul, se uită năuc pe geamul aburit, în întuneric, și întreabă căscând: "Da' pe unde suntem aici?" "Taci naibii și dormi" îi răspund ceilalți, somnoroși. "Ajungem noi undeva". Conductorul, căruia nu întâmplător ii se spune și "nasul", nu mai trece demult să-i lumineze, iar până la mecanicul de locomotive e greu de ajuns, te mănâncă acării. Mai bines tăi ghemuit la căldurică, pe banchetă, cu genunchii la gură. O opri undeva, cândva, cumva și mocănița asta.