Rezumat Cronicile din Narnia vol.3: Calul si baiatul - C.S. Lewis

În noaptea în care Shasta află că nu e fiul pescarului Arsheesh și că acesta vrea să-l vândă ca sclav, se hotărăște să fugă din Calormen împreună cu Bree, Calul Vorbitor. În drum spre miazănoapte, spre Narnia, se întovărășesc cu Aravis și cu Hwin, fugare și ele.
Citește tot rezumatul cărții Cronicile din Narnia vol.3: Calul si baiatul... Când trec prin cetatea Tashbaan, cei patru prieteni află de complotul pus la cale de calormeni împotriva nărnienilor și pornesc într-un suflet spre Narnia, sperând că o să ajungă la timp ca să-i avertizeze de pericolul care-i paște. Ediție ilustrată (color), de Pauline Baynes    Fragment din roman:       “Iată ce se întâmplase de fapt. Când Aravis îl văzu pe Shasta luat pe sus de nărnieni și se trezi singură cu doi Cai care (înțelepți din fire) nu scoaseră o vorbă, nu-și pierdu capul nicio clipă. Îl prinse pe Bree de căpăstru și rămase pe loc, ținând amândoi Caii. Și, chiar dacă inima îi bătea ca un ciocan, nu-și arătă câtuși de puțin neliniștea. De-ndată ce nobilii nărnieni trecură, încercă din nou să-și vadă de drum. Dar, până să facă un pas, auzi un alt crainic („Naiba ia pe toți", își zise Aravis), care strigă „Loc! Loc! Loc pentru Tarkheena Lasaraleen!", iar după crainic se iviră patru sclavi înarmați, având în urma lor patru purtători care duceau o lectică împodobită cu perdele de mătase, răsunând de clinchetul unor clopoței de argint și împrăștiind miresme și flori pe toată strada. În urma lecticii veneau mai multe sclave în veșminte frumoase, iar apoi câțiva rândași, curieri, băieți de casă și alții ca ei. Și chiar atunci Aravis făcu prima greșeală.     O știa destul de bine pe Lasaraleen - aproape ca și cum ar fi făcut școală împreună - fiindcă locuiseră de multe ori în aceleași case și fuseseră la aceleași petreceri. Iar Aravis vru să vadă cum arată Lasaraleen acum că se măritase și ajunsese cu adevărat o doamnă de vază.       Greșeala o costă pe Aravis. Cele două fete se priviră în ochi. Și în aceeași clipă Lasaraleen se ridică în capul oaselor în lectică și vorbi cât se poate de răspicat.     - Aravis! Ce naiba cauți aici?     Nu mai era nicio clipă de pierdut. Fără să stea pe gânduri, Aravis le dădu drumul cailor, se urcă iute în lectică lângă Lasaraleen și-i șopti furioasă la ureche:     - Taci din gură! Ai auzit? Taci odată. Trebuie să mă ascunzi. Spune-le oamenilor tăi...” Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cronicile din Narnia vol.3: Calul si baiatul?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cronicile din Narnia vol.3: Calul si baiatul și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Cronicile din Narnia vol.3: Calul si baiatul scrisă de C.S. Lewis. Cronicile din Narnia vol.3: Calul si baiatul a apărut în anul 2016. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2016 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Cronicile din Narnia vol.3: Calul si baiatul este editura GRUPUL EDITORIAL ART - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura GRUPUL EDITORIAL ART aici. Cartea Cronicile din Narnia vol.3: Calul si baiatul face parte din categoria Literatura Fantasy. Este o carte rezonabil de groasă - are 200 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Cronicile din Narnia vol.3: Calul si baiatul și, de asemenea, sperăm că autorul C.S. Lewis, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII CRONICILE DIN NARNIA VOL.3: CALUL SI BAIATUL PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE

7 secunde