Nepotul magicianului este primul volum din Cronicile din Narnia, una dintre cele mai influente serii pentru copii din toate timpurile, vândută în peste 100 de milioane de exemplare. Digory și Polly pornesc în cea mai spectaculoasă aventură a vieții lor, rătăcind pe tărâmuri stranii, stăpânite de forțe malefice însetate de putere.
Citește tot rezumatul cărții Cronicile din Narnia. Vol. 1: Nepotul magicianului... Ei descoperă însă și Narnia, o lume unde imposibilul devine posibil, iar bunătatea și iubirea sunt răsplătite însutit.     Fragment din poveste:       „Pădurea dintre Lumi        Unchiul Andrew și biroul lui dispărură cât ai bate din palme. Apoi, preț de o clipă, totul deveni neclar. Digory se trezi învăluit de o lumină verde, blândă, pornită de deasupra lui, pe când dedesubt era beznă. Digory nu părea să stea pe ceva. Și nu părea să-l atingă nimic. „Cred că sunt în apă", își zise el. „Sau sub." Asta-l înspăimântă pentru o clipă, dar simți imediat ca țâșnea în sus. Apoi, capul îi ajunse la suprafață, iar el se trezi chinuindu-se să ajungă la mal, pe iarba moale de la marginea unui ochi de apă.     Când se ridică în picioare, observă că nici nu avea hainele ude, nici nu gâfâia, ca atunci când ai stat mult mult apă. Avea hainele uscate, uscate. Se află pe marginea unui mic ochi de apă - nu mai lung de trei metri, de la un cap la altul - dintr-o pădure. Copacii erau unul lângă altul și atât de stufoși, încât Digory nu vedea niciun petic de cer. Lumina era verde toată și venea dintre frunze, dar mai mult ca sigur deasupra lor era un soare foarte puternic, fiindcă lumina asta verde era strălucitoare și caldă. Era cea mai liniștită pădure cu putință. Nu tu păsări, nu tu insecte, nu tu animale și nu tu vânt. Aproape că auzeai cum creșteau copacii. Ochiul de apă din care ieșise nu era singurul. Mai erau alte zeci, cât vedeai cu ochii, la câțiva metri unul de altul. Aproape că simțeai cum sorbeau copacii apă prin rădăcini. Pădurea aceasta era foarte vie. Când încerca s-o descrie, mai târziu, Digory spunea întotdeauna că era un loc plin. Plin ca o tartă cu prune.     Cel mai ciudat lucru era ca, înainte să se uite bine-n jur, Digory aproape că nu mai știa cum ajunsese aici.” Citește mai puțin...