Cronicile din Narnia Vol.4: Printul Caspian

    Multă vreme a trecut și multe s-au schimbat în Narnia de când au plecat Regii și Reginele înscăunați de Aslan, adică Peter, Susan, Edmund și Lucy. Tărâmul a fost cucerit de telmarini, un popor fără pic de iubire față de Vechii Nărnieni și de obiceiurile lor.      Caspian, moștenitorul de drept al tronului, se răscoală împotriva cârmuirii telmarine și luptă alături de Animalele Vorbitoare pentru recucerirea Narniei.
Citește tot rezumatul cărții Cronicile din Narnia Vol.4: Printul Caspian... Însă armata unchiului său este mult mai numeroasă și dă semne că l-ar învinge. Tânărului rege nu-i rămâne decât să sune din corn și să spere că la chemarea lui vor răspunde cei mai viteji luptători din toate timpurile.     Fragment din roman:       “Susan și cei doi băieți erau deja frânți de oboseală de la atâta vâslit înainte să ocolească ultimul promontoriu și să ajungă la Apa Sticloasă, iar pe Lucy o durea capul din pricina orelor lungi de stat în soare și a strălucirii apei. Chiar și Trumpkin abia aștepta să se încheie călătoria. Locul de cârmaci pe care trebuise să stea fusese făcut pentru oameni, nu pentru Pitici, iar el nu atingea podeaua cu picioarele - și știe toată lumea cât de incomod e lucrul ăsta, fie și pentru zece minute. Pe măsură ce oboseau cu toții, începea să-i cuprindă deznădejdea. Până atunci copiii se gândiseră doar la cum să ajungă la Caspian. Acum se întrebau ce aveau să facă după ce-l găseau și cum era cu putință ca o mână de Pitici și de vietați ale pădurii să înfrângă o oaste de Oameni mături.     Începea să se insereze, în timp ce ei vâsleau încet prin cotiturile din Golful Apei Sticloase - iar întunericul se îndesea pe măsură ce malurile se apropiau unul de celălalt, iar crengile îndoite ale copacilor că se tâlneau deasupra capetelor. Era foarte liniște acolo, cu foșnetul mării stingându-li-se încet în urmă; ba chiar auzeau susurul pâraielor care coborau din pădure în Apă Sticloasă.      În cele din urmă traseră la țărm, mult prea osteniți ca să mai încerce să facă focul, și până și să mănânce doar mere (chit că aproape niciunul nu mai voia să vadă vreodată un măr) li se păru o idee mai bună decât să se chinuie să prindă sau să tragă cu arcul în ceva. După ce molfăiră puțin în tăcere, se ghemuiră cu toții printre lichenii și frunzele moarte dintre patru fagi impunători.     Toți adormiră pe dată, în afară de Lucy. Fiind mult mai puțin obosită, fetei îi veni greu să-și găsească o poziție în care să stea bine. Pe lângă asta, uitase că toți Piticii sforăiau. Știa că unul dintre felurile cele mai bune de-a adormi era să nu mai încerci, așa că deschise ochii. Printr-o spărtură căscată între ferigi și ramuri, desluși un ochi de apă al golfului și cerul de deasupra. Pe urmă, cu o tresărire a memoriei, văzu din nou, după atâta amar de ani, stelele strălucitoare ale Narniei." Citește mai puțin...