Leaganul pisicii

    Leagănul pisicii, unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Kurt Vonnegut, scris în aceeași formă satirică ce l-a consacrat, este un comentariu asupra omului modern și a nebuniei lui. John, un tânăr scriitor fascinat de Felix Hoenikker, așa-zisul creator al bombei atomice, pornește pe urmele unuia dintre fiii savantului.
Citește tot rezumatul cărții Leaganul pisicii... Ajungând până pe exotică insula San Lorenzo, el descoperă și un alt secret al omului de știință: Gheață-9, o armă chimică amenințătoare pentru întreaga omenire.     Leagănul pisicii rămâne una dintre cele mai importante scrieri ale secolului XX și o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, a măiestriei lui Vonnegut.     Fragment din roman:       “Odată deschis acordeonul de plastic, Angela nu avea de gând să-l închidă până când cineva nu avea să se uite la toate fotografiile.     - Aici sunt toți cei pe care îi iubesc, declară ea.     Așa că m-am uitat la oamenii pe care îi iubea. Toate imaginile pe care le capturase în folie, asemenea unor gaze fosilizate în chihlimbar, înfățișau o mare parte din karass-ul nostru. Printre ele nu era nici un gargalonist.     Erau multe fotografii ale lui Felix Hoenikker, părintele bombei atomice, părintele a trei copii, părintele gheții-9. Era un om mărunt, tată prezumtiv al unui pitic și al unci uriașe.     Dintre toate fotografiile bătrânului aflate în colecția de fosile a Angelei, cel mai mult mi-a plăcut una care îl înfățișă înfofolit, cu hanorac, fular, galoși și o căciulă tricotată cu un mot mare în creștet.     Angela mi-a spus, cu o voce gâtuită, că fotografia fusese făcută în Hyannis, cu doar trei ore înainte să moară. Un fotograf de presă îl recunoscuse în spiridușul Cracinului pe marele om de știință.     - Tatăl dumneavoastră a murit în spital?     - Nu! A murit la cabană, cu fața îndreptată spre ocean, într-un fotoliu de răchită marc și alb. Newt și Frank ieșiseră să se plimbe pe plajă prin ninsoare...      - Era o ninsoare foarte caldă, spuse Newt. Parcă am fi mers printre petale de flori de portocal. Era foarte ciudat. În celelalte cabane nu mai era nimeni...     - Cabana noastră era singura încălzită, preciza Angela.     - Nu mai era nimeni, pe o rază de câțiva kilometri, își aminti Newt visător, iar pe plajă, eu și Frank am dat peste un câine negru, un labrador. Îi aruncam bete în mare și el le-aducea înapoi.     - Plecasem în sat să cumpăr becuri pentru instalația de brad. Întotdeauna am avut pom de Crăciun.     - Tatălui dumneavoastră îi plăcea să aibă brad de Crăciun?     - N-a pomenit niciodată nimic în legătură cu asta, spuse Newt.     - Cred că-i plăcea, zise Angela. însă nu era prea comunicativ. Așa e felul unora." Citește mai puțin...