Rezumat Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata - Csaba Bela Nasz - Csaba Bela Nasz

Culegerea „Procedura insolvenței. Jurisprudența comentată” reunește cele mai semnificative decizii pronunțate de Secția a II-a civilă, specializată în litigii privind profesioniștii, a Curții de Apel Timișoara în cursul anului 2016 în materie de insolvență, acestea acoperind diversitatea problemelor de drept soluționate atât din punct de vedere al derulării procedurii de insolvență, cât și al obligațiilor și răspunderii participanților la această procedură judiciară.    Lucrarea este organizată după principalele etape de derulare a procedurii de executare colectivă, respectiv: deschiderea procedurii, participanții la procedură, administrarea procedurii, reorganizarea și falimentul, inclusiv lichidarea activelor debitorului și distribuirea sumelor obținute, închiderea procedurii insolvenței și antrenarea răspunderii pentru cauzarea stării de insolvență, urmând structura Codului insolvenței.    Jurisprudența selectată conține expunerea sintetică a celor mai relevante soluții de speță pronunțate de cele trei tribunale – Tribunalul Timiș, Tribunalul Arad și Tribunalul Caraș-Severin – din raza Curții de Apel Timișoara în cursul anului 2016, iar cazuistică prezentată surprinde în special reglementarea nouă, dată de Legea nr.
Citește tot rezumatul cărții Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata - Csaba Bela Nasz... 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, dar și de Legea nr. 85/2006, modificată, vizând acele instituții juridice care au fost preluate de Codul insolvenței.    Autorul, cu o vastă experiență de judecător și cu o pregătire solidă în domeniul dreptului comercial, în general, și al dreptului insolvenței, în special, reușește să ofere un instrument util atât practicienilor (judecători-sîndici, avocați, practicieni în insolvență, consilieri juridici etc.), cât și administratorilor societăților constituite în condițiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata - Csaba Bela Nasz?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata - Csaba Bela Nasz și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata - Csaba Bela Nasz scrisă de Csaba Bela Nasz. Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata - Csaba Bela Nasz a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata - Csaba Bela Nasz este editura UNIVERSUL JURIDIC - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura UNIVERSUL JURIDIC aici. Cartea Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata - Csaba Bela Nasz face parte din categoria Carte Juridica. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 354 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata - Csaba Bela Nasz și, de asemenea, sperăm că autorul Csaba Bela Nasz, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII PROCEDURA INSOLVENTEI. JURISPRUDENTA COMENTATA - CSABA BELA NASZ PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE

1 secunde