În cel de-al treilea roman din seria Cele șapte surori, ne farmecă povestea lui Star D’Apliese, care se afla la o răscruce în viața personală, după moartea subită a iubitului ei tată – miliardarul cu o existență plină de secrete, pe care cele șase fete îl alinta Pa Salt.
Fiind fiicele lui adoptive, el le-a lăsat fiecăreia indicii cu privire la adevărata lor moștenire, iar Star, emoționată, decide să pornească în căutarea rădăcinilor ei și ajunge într-un anticariat din Londra, de unde i se deschide o poartă către o lume cu totul nouă. Cu o sută de ani în urmă, Flora MacNichol, independență și încăpățânată, jură că nu se va mărita niciodată. E fericită și în siguranță în casa ei din Ținutul Lacurilor – la o aruncătură de băț de locuința idolului copilăriei sale, scriitoarea Beatrix Potter –, dar anumite mașinațiuni o duc la Londra, unde va sta împreună cu o bine-cunoscută gazda de reuniuni sociale din perioada edwardiană, Alice Keppel. Inima Florei este împărțită între dragostea pasională și datoria față de familie, dar se trezește că devine pion într-un joc mult mai amplu. Până la întâlnirea cu un domn misterios, care îi dezvăluie răspunsurile pe care Flora le-a căutat toată viața... Pe măsură ce Star află mai multe despre incredibila călătorie a Florei, și ea pornește pe drumul descoperirilor, pentru a se desprinde, în final, din umbra surorii ei și a-și deschide sufletul pentru o posibilă iubire. Sora umbra e cea mai bună carte pe care a scris-o Lucindă până acum. Seria întreaga atinge niște subiecte nebănuite, iar fiecare român este mai captivant decât anteriorul. - Iona Grey Minunat! Absolut imposibil de lăsat din mână! Seria Cele șapte surori se îmbunătățește cu fiecare nou roman. - Tracy Rees
Din seria Cele șapte surori mai fac parte:
• Volumul 1: Povestea Maiei • Volumul 2: Sora furtuna. Povestea lui Ally
• Volumul 3: Sora umbră. Povestea lui Star