Cartea-Sfinx si deriva hermetica

Cartea-Sfinx și derivă hermetică. Alternative critice În demersul configurărilor critice asupra Operelor unor scriitori de referință, am folosit două modele de interpretare: modelul raționalist ce are la bază principiul identității (A=A), principiul non-contradicției (imposibil ca ceva să fie A și să nu fie A în același timp) și principiul terțului exclus (A este ori adevărat, ori fals), cu următoarele trăsături tradiționale, liniaritatea, finitatea, irevesibilitatea și modelul semiozei hermetice care neagă programatic cele trei principii: identității, non-contradicției și terțului exclus.  Interpretarea semiotică nu exclude principiile logice, din judecățile critice, ci doar adaugă deducției și inducției, abducția. Limitele interpretării semiotice sunt date de ceea ce numim semn - diadic sau triadic -, adică orice lucru ce poate deveni semnificant pentru altceva. Cititorul, tiranul nostru absolut, va trebui să țină cont în percepția din perspectiva semiotică a cărții, de definiția aparent paradoxală, dată de Umberto Eco, semioticii: "disciplină care studiază tot ceea ce poate fi folosit pentru a minți". Augusta minciuna a criticii / literaturii poate fi potențată semiotic, de interpret, cu și fără intenționalitate.  Lumea configurată și interpretată e doar aparentă, cuvânt, fenomen, simbol, semn, mit, ce nu are și nu poate să aibă o semnificație sau o natură obiectivă. Se știe, critica este o ficțiune a ficțiunii, în care orice lucru poate să trimită la Marele Text al Literaturii și al Bibliopolisului, într-o derivă hermetică (îm)previzibilă, dacă avem în vedere existența unui Dumnezeu. Ca orice cititor / critic ce nu-și aparține sieși, ci Textului, adică este dependent în mod necesar de Cartea Lumii, visez la o Bibliocrație activă și eficientă! - Petre Isachi