Docufictiuni critice vol.1: Critica criticii

Hermeneutul este în mod necesar un tip dependent – Unul care nu se poate stabili pe sine drept scop. El nu-și aparține sieși, ci Textului. Doctrinele, principiile, convingerile estetice, filosofice, religioase etc. sunt temnițele lui. Nici mitologia ființei, nici biografia intelectuală, nici orgoliul exacerbat nu-i pot ascunde expresia depersonalizării, a (auto)alienării, a înstrăinării în Opera interpretată. Criticul întruchipează sclavia celui ce crede în Ceva. Mai precis, crede în Carte, adică într-un utopic climat axiologic, ce nu poate fi desprins de un real suficient sieși, autotelic. Tocmai această credință îl transformă în prizonier al propriului demers în arhitectura căruia se (trans)substanțiază și configurează prin pluralitatea punctelor de vedere, circularitatea criptică a Docuficțiunilor critice. - Petre Isachi