• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Casa tăcerii (apărut în original în 1983) este al doilea roman al lui Orhan Pamuk, pentru care primește în Turcia premiul Madaları, apoi Prix de la Decouverte Europeenne (1991, pentru traducerea franceză) și o nominalizare la Man Asian Literary Prize (2012, pentru traducerea engleză). Scriitura lui Pamuk, deja mătura și rafinată, își definește aici temele ce îi vor deveni în scurt timp definitorii: pendularea între istoria Turciei și destinele individuale, iubirea ca amestec paradoxal de obsesie și luciditate, ruptura între generații și fantasmele apropierii de Occident. Ne aflăm în Turcia anilor 1970, o perioadă frămîntată de nebunie politică. Deși e vară și casa ei e la un pas de plajă, Fatma nu izbutește să se încălzească sub plapuma înflorată. Fatma are nouăzeci de ani, suferă de frig și nu mai poate dormi, așa că își petrece zilele și nopțile amintindu-și frânturi din viața ei plină de tristețe, de venin și de răzbunare. Ca în fiecare an, cei trei nepoți vin în vizită, iar poveștile lor, într-alt fel triste și pline de venin, se întrețes cu istoria ei, pe măsură ce păcatele nepoților îi aduc aminte de păcatele ei din tinerețe. ...nimic nu este atît de uimitor ca viața. În afară de scris. Da, desigur, în afară de scris – singura consolare. - Orhan Pamuk Pamuk cuprinde în romanul său mult teritoriu fără ca măcar să se îndepărteze de locul acțiunii. Casa tăcerii e un loc al fanteziei, al amintirilor, al filosofiei. Cartea este densă, străbătută la tot pasul de idei inspirate din istorie, religie, memorialistică, politică, dar nu dă nici o clipă impresia că te afli în fața unui material didactic, căci cititorul își dă seama că toate aceste reflexii din diverse domenii și discipline sînt de fapt rupte din viața noastră: frînturi veridice din lăuntrul fiecărui personaj. - The New York Times În Casa tăcerii, semnificația unei mașini conduse cu viteză aduce aminte de scenele din Marele Gatsby, deși înțelesul pe care-l capătă în romanul lui Pamuk este diferit: se prea poate ca vechea generație să aibă încă lucrurile sub control, însă acești tineri sînt forța nestăpînită care mai devreme sau mai tîrziu va conduce lumea. - The Guardian
