Carte

Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor

de * * *

Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor, * * * – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor – * * *

Din relatările Genezei, Dumnezeu a făcut la început cerurile și pământul; după aceea a făcut lumea văzută, cu toți luminatorii cerului. Timpul creării făpturilor spirituale nemateriale, Sfinții Părinți îl fixează înainte de crearea lumii văzute. Întâi, spune Sfântul Grigorie de Nazianz, a cugetat Dumnezeu asupra puterilor îngerești și gândirea a devenit fapta împlinită de Cuvânt și desăvârșită de Sfântul Duh. Tot așa învață și Sfântul Ioan Damaschinul, care întărește părerea Sfântului Grigorie Teologul, susținând că trebuia să fie mai întâi zidită ființă spirituală (a îngerilor), apoi cea sensibilă și, în urmă, din cele două, însuși omul. Lumina harică a luminat astfel lumea ființelor îngerești înainte ca astrul zilei să lumineze pământul și ca stelele să licărească pe bolta cerească. îngerii îl preamăreau pe Dumnezeu și I se supuneau. [...] Din măreția cerului serafic și din mijlocul imnurilor de preamărire pe care îngerii I le ridicau lui Dumnezeu, o neașteptată tulburare s-a ivit printre cetele făpturilor spirituale. Lucifer, împodobit cu strălucitoare podoabe cerești, a fost fără prihană în căile lui, din ziua în care a fost creat și până s-a încuibat într-însul nelegiuirea; orbindu-se de frumusețea lui, s-a îngâmfat și și-a pierdut înțelepciunea, cutezând să nu se mai supună Creatorului, ci să-L înfrunte. Din arhanghel de lumină el a devenit diavol, Potrivnicul lui Dumnezeu. Și astfel a purces Răul în lume. Mulțime nenumărată de îngeri, aflați sub oblăduirea întâiului lor stătător răzvrătit, au înțeles atunci să-l urmeze, voind să-și asigure fericirea singuri, fără ajutorul Făcătorului. Prin ieșirea din ascultare și falsa independență, aceste făpturi cerești au devenit, din îngeri luminați, demoni, și și-au atribuit privilegiile divine fără să mai vrea să știe de Dumnezeu. De la starea lor naturală au trecut la o stare contra naturii lor și s-au lăsat stăpâniți de păcatul trufiei, pierzându-și dreapta judecată. 

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor

Cine a scris cartea Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor?

Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor a fost scrisă de * * *.

În ce an a apărut Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor?

Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor?

Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor are 194 de pagini.

La ce editură a apărut Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor?

Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor a fost publicată la editura CARTEA ORTODOXA.

Care este cel mai mic preț pentru Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor?

Cel mai mic preț găsit acum este 16.99 lei.

Există Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor în format PDF?

Poți verifica Cine sunt diavolii si cum sa luptam impotriva lor în format PDF.

Cărți scrise de * * *

Ai mai jos lista de cărți scrise de * * *. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.