Coloana de foc

După Stâlpii pământului și O lume fără sfârșit, Coloana de foc vă va cuceri iremediabil. Seducător și electrizant vă va purta într-un impresionant periplu, ce debutează puțin înainte de domnia reginei Elisabeta I a Angliei și se continuă până după moartea acesteia, într-o perioadă de tulburătoare transformări istorice.  În 1558, vechea catedrală din Kingsbridge este martora unui război al ideilor religioase, care scindează orașul între catolici și protestanți, între cei toleranți, adepți ai comprumisului, și cei tiranici, care își impun ideile chiar cu prețul vieții altora. Conspirațiile și planurile de înlăturare a reginei Elisabeta duc la apariția primului serviciu secret al țării, iar tânărul monarh, înconjurat de spioni și de o mână de agenți secreți curajoși, scrie istoria într-un stil propriu. Cea mai mare contragreutate a romanului constă în realizarea atent documentată și neașteptat de expresivă a unui portret detaliat al Evului Mediu târziu. Penelul lui Follett aduce în prim-plan atât lupta pentru supremație a politicienilor, cât și bătăliile acerbe din sânul Bisericii. O tensiune perfect echilibrată... o acțiune temporizată fără cusur... intriga, violența și pasiune... un roman care instruiește, relaxează și te ține cu sufletul la gură, totul la o scară grandioasă. - Publishers Weekly O poveste despre curaj și îndrăzneală... o lectură formidabilă ce implică trădare, crima, tortura, dragoste și senzualitate. - New York Daily News Fragment din romanul "Coloana de foc" de Ken Follet: "Alison McKay se împotrivise rochiei albe de mireasă. În Franța, albul era culoarea doliului. Se temuse că acest lucru va speria poporul. Și o făcea pe Mary Stuart să arate chiar și mai palidă decât de obicei. Dar Mary putea să fie foarte încăpățânată și avea păreri foarte clare, ca orice adolescent de cincisprezece ani, în special despre îmbrăcăminte. Ea își dorise albul și nu acceptase nici măcar să discute despre alternative. Și funcționase. Mătasea părea să strălucească, subliniind puritatea virginității lui Mary. Pe deasupra purta o mantie de catifea de un gri-albăstrui care lucea în lumina soarelui de aprilie precum suprafața apei râului curgea de-a lungul catedralei. Trena, din același material, era foarte grea, după cum știa foarte bine și Alison, pentru că ea era una dintre cele două fete care o duceau. Mary purta o coroniță de aur încrustată cu diamante, perle, rubine și Alison bănuia că trebuie să fi fost disperată să scape de greutatea de pe cap. În jurul gâtului, avea un pandantiv enorm, cu pietre prețioase, pe care îl numise „Marele Harry" întrucât era un dar de la regele Henric. Cu părul său roșu și cu pielea albă, Mary arătă ca un înger, iar oamenii o iubeau. Pe măsură ce avansa pe platforma înaltă, la brațul regelui, murmurul de aprobare se deplasa asemenea unui val leneș în lungul rândurilor de spectatori înghesuiți, ținând pasul cu înaintarea miresei. Alison era o figură minoră în această galaxie de personaje regale și nobiliare, dar se simțea fericită văzând reflexiile gloriei celei mai bune prietene. Mary și Alison vorbiseră și visaseră la nunțile lor de când își puteau aminti, dar asta umbrea tot ce-și putuseră imagina. Era justificarea existenței lui Mary. Alison se bucură pentru prietena ei și pentru ea însăși. Ajunseră apoi la platforma acoperită, unde o aștepta mirele. Când mirele și mireasa se așezară unul lângă altul, deveni comic de evident că ea era cu treizeci de centimetri mai înaltă decât el, iar dinspre elementele indisciplinate din mulțime se auziră râsete și exclamații batjocoritoare. Apoi, cuplul îngenunche în fața arhiepiscopului de Rouen și tabloul deveni mai puțin hilar. Regele scoase un inel de pe propriul deget și i-l înmână arhiepiscopului, apoi ceremonia începu. Mary își rosti răspunsurile cu o voce puternică și clară, în timp ce Francisc vorbi cu voce scăzută, pentru ca mulțimea să nu râdă de bâlbâiala lui.”