Prin urechile acului

Navele erau imitații din cauciuc și cherestea, cazarmile- decoruri pentru film. Scopul diversiunii:inamicul trebuia să se pregătească împotiva unei invazii prin Pas-de-Calais. Debarcarea din Normandia, pe 6 iunie 1944, urma să fie o supriză. Ar fi fost un adevărat miracol că nici unul dintre spionii lui Hitler să nu afle nimic despre acest plan. Au existat oare astfel de spioni? De fapt, existaseră foarte puțini, și oamenii din coloană a cincea a spionajului englez, MI 5, îi prinseseră aproape pe toti.Dar era de ajuns unul singur... Un Ac... Fragment din cartea "Prin urechile acului" de Ken Follett: "Profesorul Godliman avea mai multe cunoștințe despre Evul Mediu decât oricare alt om în viață. Cartea sa, Ciuma neagră , bulversase toate prejudecățile despre medievalism; fusese un bestseller, publicat în prestigioasa colecție Penguin Book. După asta, își îndreptase atenția spre o perioadă timpurie, încărcată de mistere greu de deslușit. Într-o splendidă zi de iunie, la 12.30, una dintre secretare l-a găsit pe Godliman aplecat asupra unui manuscris cu: anluminuri - traducea din greu textul scris în latină medievală, isotindu-l de notele sale redactate cu un scris aproape ilizibil. Secretara, care își pusese în gând să ia masa de prânz în parcul din Gordon Square, nu agrea deloc sala manuscriselor, unde i se părea că miroase a mort. Aveai nevoie de atâtea chei ca să ajungi acolo, de parcă ar fi fost un cavou. Palid din cauza luminii de deasupra, stând înaintea pupitrului într-un picior, ca o pasăre, Godliman arată că fantoma preotului care scrisese cartea, veghindu-și prețioasa să cronică. Fata își drese glasul, așteptând să fie băgată în samă. În fața ei se afla un bărbat scund, trecut de cincizeci de ani, cu spatele gârbovit și vedere slabă, îmbrăcat într-un costum de tweed. Știa că, odată scos din evul său mediu, omul era foarte rezonabil. Tuși din nou și spuse: - Domnule profesor! El își ridică privirea și când o văzu îi zâmbi; dintr-odată nu it tai arată ca o fantomă, ci avea mai mult aerul unui tătic trăsnit. - Bună! salută el cu un ton mirat, de parcă tocmai își întâlnise vecinul de palier în mijlocul Saharei. - Mi-ați spus să vă amintesc că trebuie să luați prânzul la Savoy, cu colonelul Terry. - Ah, da! își scoase ceasul din buzunarul de la vesta și se holbă la cadran. Trebuie să plec de îndată - am de gând să merg pe jos."