Crima din Orient Expres

Un afacerist american găsit mort într-un compartiment închis pe dinăuntru din luxosul Orient Express, douăsprezece lovituri de cuțit și doisprezece călători, toți suspecți. De data aceasta însă, victimă a cărei moarte o investighează Hercule Poirot nu mai este deloc nevinovată. Pe parcursul anchetei sale, detectivul belgian va descoperi ce consecințe tragice a avut un celebru caz de răpire și ucidere a unui copil asupra familiei acestuia și a altor apropiați. Iar în cele din urmă, va trebui să răspundă la o întrebare cu care nu s-a mai confruntat: Poate fi crimă justificabilă?   Cel mai fascinant și mai celebru caz al lui Hercule Poirot.   Cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor • Peste 2 miliarde de exemplare vândute • Cărți traduse în peste 100 de limbi   Micuțele celule cenușii soluționează încă o dată un caz ce părea de nerezolvat. Doamna Christie face să pară foarte reală o întâmplare neverosimilă și își ține cititorii captivați și încercând până la sfârșit să ghicească cine e criminalul. - Times Literary Supplement Fragment din romanul "Crima din Orient Expres" de Agatha Christie: "Simplon Orient Expressul ajunse seara la nouă fără un sfert la Belgrad. Trebuia să plece abia la nouă și un sfert, așa că Poirot coborî pe peron. Dar nu rămase acolo prea mult timp. Era un frig năprasnic și, chiar dacă peronul era acoperit, afară ningea din plin. Se întoarse în compartimentul lui. Conductorul, care era pe peron, tropăind din picioare și dând din mâini pentru a se încălzi, i se adresă: - V-am mutat valizele, monsieur. În compartimentul numărul 1, cel în care stătea monsieur Bouc. - Și atunci unde stă monsieur Bouc? - S-a mutat în vagonul de la Atena, care tocmai ce a fost atașat. Poirot porni în căutarea prietenului său. Monsieur Bouc îi respinse protestele: - Este o nimica toată. O nimica toată. Este mă convenabil așa! Dumneavoastră mergeți la Londra așa că e mai bine să stați în vagonul care merge până la Calais. Eu sunt foarte bine aici. Vagonul este foarte liniștit. Nu suntem decât doi călători, eu și un doctor grec. Of, prietene, ce noapte! Am auzit că nu a mai nins așa mult de ani de zile. Să sperăm că nu vom rămâne Înzăpeziți! Nu m-aș bucura prea tare, îți spun cinstit. Exact la nouă și un sfert trenul plecă din gară și, la scurt timp după aceea, Poirot se ridică, îi spuse noapte bună prietenului său și străbătu coridorul către vagonul său, care se afla lângă vagonul-restaurant. În această a doua zi de călătorie, reticențele începuseră să dispară. Colonelul Arbuthnot stătea de vorbă în ușa compartimentului său cu MacQueen. Acesta din urmă amuți când îl văzu pe Poirot. Părea extrem de surprins. - Credeam că ne-ați părăsit! exclamă el. Spuneați că vă dați jos la Belgrad. - M-ați înțeles greșit, spuse Poirot zâmbind. Îmi aduc aminte acum, trenul tocmai pleca din Istanbul când vorbeam despre asta. - Dar, frate, bagajele! Au dispărut! - Au fost mutate într-un alt compartiment, atâta tot. - Ah, am înțeles. Își continuă discuția cu Arbuthnot, iar Poirot înță pe coridor. La două uși distanță de propriul compartiment, americancă în vârstă, doamna Hubbard, stătea de vorbă cu femeia cu față de oaie, care era suedeză."