Dragoste intr-o zi ploioasa

Hong Kong, anii 1950. Joy are douăzeci și unu de ani și, când la o petrecere a expatriaților îl întâlnește pe chipeșul ofițer de marina Edward, ultimul lucru la care se așteaptă este să se îndrăgostească. Se căsătorește în grabă și pleacă în călătorie cu soțul ei, să vadă lumea. Însă descoperă curând că viața de femeie măritată nu este ceea ce pare a fi...   În 1980, fiica cea mică a lui Joy, Kate, fuge în mod misterios de acasă, dintr-un sat din Irlanda. Cincisprezece ani mai târziu, fiica lui Kate, Sabine, pleacă din Londra în căutarea bunicilor pe care nu i-a cunoscut niciodată. Când, în cele din urmă, familia se reunește, tensiunile ascunse ies la suprafață, scoțând la iveală un secret întunecat care a fost îngropat adânc vreme de ani întregi...    Impresionant, credibil și fermecător. - Sunday Express Acest roman sensibil... prezintă relația dintre mame și fiice într-un stil deosebit de alert. - Elle   Jojo Moyes este autoarea bestsellerurilor Înainte să te cunosc, După ce te-am pierdut, Eu, și totuși alta, Fata pe care ai lăsat-o în urmă, Ultima scrisoare de dragoste, Un bărbat și o femeie, În căutarea unui destin, Silver Bay, Bazarul visurilor și Un bilet pentru Paris. Fragment din cartea "Dragoste într-o zi ploioasă" de Jojo Moyes: "- Tu mergi mai departe, îi strigase el lui Sabine. La noi s-ar putea să mai dureze. Te prind eu din urmă. Aparent, nu mai era îngrijorat în privința ei, o eroare de judecată, după cum avea să se dovedească: la vreo zece minute după aceea, calul ei alunecase pe o bucată de lemn, iar ea se răsturnă peste capul lui. - Ești bine? o întrebă unul dintre bărbații mai tineri, care sărise imediat jos de pe cal ca să o ajute, în timp ce altcineva îi prinsese calul.  - Sunt bine, spuse ea, ridicându-se din mocirlă. Doar un pic înnoroită. Puțin spus, după cum constată ea cu tristețe: pantalonii ei de călărie albi aveau acum un crac maro, făcând-o să arate ca un bufon ieftin, în timp ce frumoasa jacheta bleumarin a lui Joy era acoperit în întregime de noroi. Bărbatul scoase o batistă destul de murdară din buzunar și i-o oferi lui Sabine. - Ca să te ștergi pe față, spuse el. Ai puțin noroi în jurul ochilor. Când ridică batista spre ochiul greșit, el încercă inițial să o corecteze, după care îi luă batista din mână și o șterse el. Abia atunci îl observă: ochi căprui, piele deschisă la culoare, zâmbet larg. Tânăr. - Nu ești de-a locului, spuse el, însoțind-o spre calul ei, pe care îl verificaseră și era bine sănătos. Nu cu accentul ăsta. Din Londra, nu? - Da, răspunse ea, gândindu-se că întrebarea fusese adresată pe un ton cam îndrăzneț. Sunt în vizită la bunicii mei. - Unde? - La Kilcarrion. Într-un sat numit Ballymalnaugh. - Îl știu. Cine sunt bătrânii tăi? - Îi cheamă Ballantyne. Băiatul își îndreptă brațele spre cizma ei, ajutând-o să urce pe cal. - Îi cunosc, bătrânii englezi. Nu știam că au rude. Sabine se uită spre el, zâmbind. - Ah! Și tu știi care e treabă cu fiecare, nu?"