În unele momente, mintea omenească depășește atât limitele simțurilor, cât Și pe cele ale gândirii obimuite, intrând pe tărâmul altor realități. Pentru minte, visele în sine constituie realități solide, precum starea normală de veghe. În vis, ca în starea de veghe, percepem o multitudine de sentimente emoții, precum situații de o realitate de necontestat, care ne influențează modul de comportament forța vitals. Numai că, atunci când ne trezim, ne dăm seama că totul a fost doar o iluzie. Mintea, care în sine este un instrument, ajunge, prin puterea pe care i-o acordăm în mod inconștient, să ne subjuge să ne manevreze după propriile închipuiri, făcând acest lucru inclusiv în somnul cu vise. Însă, în somnul adânc mintea nu mai este prezentă, iar atunci când ne trezim nu mai avem nimic care să ne arnînțească de acea perioadă. Totuși, chiar în somnul adânc exists ceva care ne însoțește, făcându-ne să intuim că existăm chiar și în acea perioadă în care mintea este absentă. După cei 10-12 ani ghidați de o persoană a cărei identitate a rămas chiar și acum necunoscută, realizând care este adevărata noastră natură, toate aceste metode și tehnici aplicate de mine și scrise aici în carte mi se par inutile. Însă îmi dau seama că la acel moment dacă mi-ar fi spus doar atât: „Știi că exiști?“, „Ești conștient că exiști?“ și „Ai avut vreun moment în care nu ai existat?“, nu cred că aș fi înțeles nimic și simplitatea adevăratei mele naturi (care este și a voastră) ar fi fost, ca de obicei, trecută cu vederea de minte.
