Continuarea volumului 2 Din fundul șanțului și până în vârful întăririlor nu era nici un deget de teren care să nu-și aibă alba lui scânteie. Totul era luminat, limpede, strălucitor, vârfurile stâncilor nu mai aveau umbre, se zăreau și cele mai mici obiecte ca și cum ar fi fost soare și o șopârlă chiar cu greu ar fi putut găsi unde să se ascundă pe suprafața această strălucitoare. Cu toate acestea, privirile lacome căutau în zadar pe cele trei fantome înalte cu mantalele lor roșii. Pieriseră. Prăpastia era sub picioarele lor, deasupra capetelor nu era decât o rampă peste care nu se putea trece. Negreșit că se deschisese pământul ca să-i adăpostească?
