PDF

Cartea În singurătatea minții mele PDF

de Gabriel Liiceanu

În singurătatea minții mele, Gabriel Liiceanu – copertă

Cauți Cartea În singurătatea minții mele PDF de Gabriel Liiceanu? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat În singurătatea minții mele - Gabriel Liiceanu

Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim lumea între ființe „cuvântătoare” și „necuvântătoare”. Dar scriitorul se socotește mai mult decât un cuvântător. El este un sacerdot al cuvântului care ridică limba pe altă treaptă a ei, dându-i o putere de care îndeobște lumea nu are nici cea mai mică idee. Dar dacă scriitorul este mai mult decât un simplu cuvântător, dacă el este un sacerdot al cuvântului care ridică limba pe suprema treaptă a ei, acolo unde Verbul a născut lumea și unde nimeni în afara lui, după Creator, nu mai poate ajunge - nu trebuie el oare pedepsit? Pedeapsa acestei ascensiuni este dobândirea unei conștiințe a cărei luciditate este atât de mare, încât ea devine simultan mântuire și blestem.    Există oare un laborator al filozofiei? O încăpere în care experiențele de zi cu zi sunt puse pe masa gândirii şi disecate spre a fi înțelese? În care bucățile mele de viață devenite „viață gândită” sunt înțelese înainte de a fi uitate? În această încăpere trebuie să ai curajul să intri cu trăirile tale, cu pățaniile tale stranii, cu iubirile tale, cu dezamăgirile tale, cu indignările tale, cu tot ceea ce, pentru tine, a devenit problemă de viață. - Gabriel Liiceanu

Cauți În singurătatea minții mele în format PDF? Gândește-te la Gabriel Liiceanu.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Gabriel Liiceanu a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Gabriel Liiceanu a investit-o în În singurătatea minții mele.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre În singurătatea minții mele

Cine a scris cartea În singurătatea minții mele?

În singurătatea minții mele a fost scrisă de Gabriel Liiceanu.

Câte pagini are În singurătatea minții mele?

În singurătatea minții mele are 380 de pagini.

Unde găsesc În singurătatea minții mele în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite În singurătatea minții mele?

Compară prețurile pe pagina cărții În singurătatea minții mele sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Gabriel Liiceanu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Gabriel Liiceanu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.