S-ar părea că, oriunde s-ar afla, Hercule Poirot da peste o crimă. Până și într-o excursie la ruinele antice de la Petra, unde doamna Boynton, o americancă bogată și destată de toată lumea, inclusiv de propria familie, este descoperită moartă. Poirot are o singură zi pentru a afla dacă ucigașul este chiar unul dintre copiii acesteia, dornic să se elibereze de sub dominația ei tiranică, sau vreuna dintre numeroasele sale victime, căci singura plăcere în viață a doamnei Boynton a fost să le facă celorlați rău... Fragment din romanul "Întâlnire cu moartea" de Agatha Christie: „Colonelul Carbury își întoarse capul și tuși. — Primul lucru care trebuie hotărât este dacă aceasta este o crimă combinată, plănuită și pusă în practică de toți membrii familiei Boynton, sau este opera numai a unuia dintre ei. În acest ultim caz — care este cel mai probabil membru al familiei care s-o fi înfăptuit? — Există probă pe care ne-ați adus-o, răspunse doctorul Gerard. Cred că Raymond Boynto trebuie să fie luat primul în considerație. — Sunt de acord, zise Poirot. Cuvintele pe care le-am auzit și discrepanța dintre mărturia lui și a tinerei domnișoare doctor îl fac în mod clar unul dintre suspecții principali. — El a fost ultima persoană care a văzut-o pe doamna Boynton în viață. Așa spune el. Sarah King îl contrazice. Spuneți-mi, doctore Gerard, există... înțelegeți ce vreau să spun... o oarecare tendresse, să spunem, între ei? Francezul dădu aprobator din cap. — Fără nici o îndoială. — Aha! Ea este, acea tânără, o brunetă cu părul dat pe spate, ochi căprui mari și o atitudine foarte hotărâtă? Doctorul Gerard păru oarecum surprins. — Da, ați descris-o foarte bine. — Cred că am zărit-o — la hotelul Solomon. A vorbit cu acest Raymond Boynton și după aceea a rămas „plante la” - ca pironit -, blocând ieșirea din lift. A trebuit să spun „pardon" de trei ori înainte să mă audă și să se miște. Poirot rămase cufundat în gânduri pentru câteva clipe, apoi continuă: Așadar, pentru început, vom accepta opinia medicală a domnișoarei Sarah King cu anumite rezerve, căci ea este o parte interesată. Făcu o pauză și spuse: Spuneți-mi, doctore Gerard, credeți că Raymond Boynton are temperamentul unui om care ar putea comite cu ușurință o crimă? — Vă referiți la o crimă plănuită? întrebă Gerard încet. Da, cred că este posibil - dar numai în condițiile unei tensiuni emoționale intense. — Acele condiții erau prezente? — În mod clar. Călătoria în străinătate a contribuit fără îndoială la accentuarea tensiunii nervoase și mentale în care trăiau toți acești oameni.”
Cauți Intalnire cu moartea în format PDF? Gândește-te la Agatha Christie.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Agatha Christie a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Agatha Christie a investit-o în Intalnire cu moartea.