Jocuri de oglinzi

    La rugămintea unei vechi prietene, Miss Marple își vizitează o fostă colegă de școală, pentru a investiga ce pericol ar putea-o paște pe aceasta. Carrie Louise, care trăiește împreună cu cel de-al treilea soț, fiica, nepoata și fiii vitregi într-o clădire cândva impunătoare, transformată într-un centru de reabilitare pentru tinerii delincvenți, pare incapabilă să atragă ura cuiva, ba, dimpotrivă, toată lumea o îngrijește plină de devotament. Și atunci de ce boala de care suferă seamănă în mod ciudat cu o otrăvire cu arsenic? Dramă care plutea în aer izbucnește pe neașteptate, însă victima este alta decât s-ar fi crezut…      Fragment din romanul "Jocuri de oglinzi" de Agatha Christie:     „Trecură câteva clipe înainte să poată cineva pătrunde sensul vorbelor ei.     Carrie Louise fu prima care vorbi, pe un ton neîncrezător:     — Christian a fost împușcat? E mort? O, cu siguranță, e imposibil!     — Dacă nu mă credeți, spuse domnișoara Bellever strângându-și buzele și adresându-se nu atât lui Carrie Louise, cât tuturor celor adunați acolo, mergeți și vedeți cu ochii voștri.     Era furioasă, iar furia îi răzbătea în tonul tăios al vocii.     Încet, nevenindu-i să creadă, Carrie Louise făcu un pas spre ușă. Lewis Serrocold îi puse mâna pe umăr.     — Nu, draga mea, lasă-mă pe mine să merg.     El ieși pe ușă. Doctorul Maverick, aruncându-i lui Edgar o privire bănuitoare, îl urmă. Domnișoara Bellever merse cu ei. Miss Marple o îndemnă blând pe Carrie Louise să se așeze pe un scaun. Această luă loc, în ochi citindu-i-se durerea și șocul.     — Christian... împușcat? repetă ea.     Era tonul tulburat și încărcat de durere al unui copil.     Walter Hudd rămase lângă Edgar Lawson, privindu-l încruntat de sus. În mână ținea arma pe care o ridicase de pe podea.     Doamna Serrocold spuse cu mirare în voce:     — Dar cine să fi vrut să-l împuște pe Christian?     Nu era o întrebare care să aștepte răspuns.     Walter mormăi în barbă:     — Țicniți! Toată adunătura asta!     Stephen se mutase mai aproape de Gină, ca s-o protejeze. Chipul ei tânăr și speriat era cea mai vie imagine din acea cameră.     Deodată, ușa din față se deschise și un curent de aer rece pătrunse înăuntru, odată cu un bărbat îmbrăcat într-un palton enorm. Căldura salutului său le păru de-a dreptul șocantă:     — Bună seara tuturor, ce mai faceți? E foarte multă ceață pe drum, a trebuit să conduc ca melcul.     O clipă, Miss Marple crezu că vede dublu. În mod sigur, nu se putea ca același bărbat să stea lîngă Gina și să intre pe ușă. Apoi își dădu seama că era doar o asemănare, care la o privire atentă nici nu era izbitoare. Cei doi erau în mod evident frați și semănau bine, dar nimic mai mult.”