Jumatate de lume

    Câteodată o fată este atinsă de Mama Război. Thorn este acea față. Hotărâtă să răzbune moartea tatălui ei, trăiește doar pentru luptă. Dar atunci când este acuzată de uciderea unui om în ring, trebuie să lase totul în urmă.     Câteodată o femeie devine războinic. Prinsă în planurile Părintelui Yarvi, preotul siret al Gettlandului, Thorn va trebui să străbată jumătate de lume pentru a găsi aliați împotriva Marelui Rege și va învăța lecția dură a sângelui și a trădării.     Câteodată un războinic devine o armă.  Alături de ea în călătorie îl are pe Brand, un tânăr războinic care nu vrea să ucidă, un om slab în ochii lui și ai ei, dar care poate fi singura salvare.     Iar armele au un singur scop. Oare Thorn va fi mereu un pion în mâinile celor puternici sau va putea să își croiască propria cale?           Fragment:      “PREGĂTIT SAU MORT        - Pe zei! șopti Brand.     Ruinele elfilor erau adunate pe ambele maluri ale răului, turnuri ce se înălțau semețe, blocuri și cuburi, sticla lăsată de elfi, acum sparta, strălucind când razele plăpânde ale soarelui se loveau de ea.     Râul Divin avea o albie atât de largă aici, încât era aproape ca un lac, cu dinți de piatră sparți și degete de metal ieșind din apă puțin adâncă. Totul era acoperit cu plante agățătoare, peste tot răsăreau mlădițe de copaci, sufocate de grămezi de rugi străvechi. Nicio pasăre nu țipă, nici măcar o insectă nu bâzâia pe deasupra apelor nemișcate precum sticla neagră, doar câte o undă slabă acolo unde lamele vâslelor se cufundau în apă și totuși lui Thorn i se făcu pielea de găină, căci se simțea de parcă era privită de la fiecare fereastra goală.     Toată viața fusese avertizată să nu se apropie de ruinele elfilor. Era singurul lucru asupra căruia mama și tatăl ei căzuseră mereu de acord. Oamenii riscau în fiecare zi să-și facă navele să eșueze, apropiindu-se prea mult de coastele Gettlandului pentru a păstra distanță față de insula bântuită, Strokom, de care Preotesele interziseră oricui să se apropie. Boala pândea acolo, și moartea, și lucruri mult mai rele, căci elfii mânuiseră o magie suficient de puternică, încât s-o sfărâme pe Zeiță și să distrugă lumea.     Și iată-i aici, patruzeci de oameni neînsemnați călare pe o crenguță goală, vâslind prin mijlocul celor mai mari ruine ale elfilor pe care le văzuse Thorn vreodată.     - Pe zei! scânci Brând din nou, răsucindu-se ca să privească peste umăr.     În fața lor era un pod, dacă un lucru de o asemenea dimensiune putea fi numit pod. Probabil că traversase răul, demult, într-un singur arc amețitor, un drum îngust clădit între două turnuri maiestuoase, fiecare dintre ele făcând din cel mai înalt turn din citadela din Thorlby un pitic.”