Puterea armelor. Trilogia Prima Lege, partea a 3-a

Glokta are prea mulți stăpâni și prea puțin timp. I-au mai rămas câteve arme de forță: șantajul și tortura. Regele stă să-și dea obștescul sfârșit, nobilii vor să înșface coroana, iar țăranii se răzvrătesc. Haosul aruncă totul în aer. Numai unul dintre magi poate salva lumea, însă nimic nu e mai riscant decât să încalci Prima Lege... Dincolo de un aparent spirit medieval, în trilogia PRIMĂ LEGE găsim o lume de dimensiuni industriale, un univers fantasy cu elemente politice, numai bun pentru vremea noastră. - Locus PRIMA LEGE este una dintre cele mai impresionante serii din toate timpurile. Nu numai datorită intrigii de o complexitate sfidătoare și personajelor, ci și prin felul curajos în care explorează labirinturile întunecate ale condiției umane. - Specusphere Fragment din roman: "Cu bunăvoință spus, locul putea. S-ar părea că vreo câteva sute de porci vii nu miros la fel de plăcut pe cât te-ai aștepta. Pardoseala magaziei întunecoase era îngălată de zoaiele lor împuțite, iar prin aerul înecăcios răsunau glasuri disperate. Grohăiau și guitău, mormăiau și se împingeau prin țarcurile lor, simțind, poate, că satârul măcelarului nu era prea departe. Dar, după cum remarcase Morrow, Glokta nu era omul care să se lase descumpănit de zgomote, de cuțite sau, la o adică, de mirosurile neplăcute. Mi-am trăit viața bălăcărindu-mă prin mocirle metaforice, la urma urmei. Ce cusur au cele adevărate? Mai grea era problema pardoselii alunecoase. Sontăcăia cu pași mărunți, simțind că-i ardea piciorul. Imaginează-ți că te-ai prezenta la o întâlnire mânjit cu rahat de porci. N-ai inspira tocmai imaginea unei severități necruțătoare, așa-i? Îl văzu pe Morrow rezemat de unul dintre țarcuri. Întocmai ca un fermier care-și admira turma premiată. Glokta se apropie de el șchiopătând, cu ghetele clefăindu-i, gâfâind zgomotos și strâmbându-se, lac de sudoare. Ei, Morrow, zău că știi cum să faci o femeie să se simtă admirată, trebuie să recunosc. Secretarul lui Marovia, un om scund, cu fața rotundă și ochelari, zâmbi. - Superior Gloktă, permiteți-mi să încep prin a spune că nu am decât cel mai mare respect pentru faptele dumneavoastră din Gurkhul, metodele de negociere și... - N-am venit aici ca să facem schimb de amabilități, Morrow. Dacă numai despre asta era vorba, puteam să mă gândesc la un loc mai plăcut mirositor. - Și la o companie mai agreabilă, nu mă îndoiesc. Atunci, să trecem la treabă. Trăim vremuri dificile. - Nu te contrazic. - Schimbări... Incertitudini... Neplăceri printre țărani... - Mai mult decât simple neplăceri, aș zice - nu-i așa? - Atunci, revolte. Să sperăm că încrederea pe care Consiliul Închis i-a acordat-o colonelului Luthar se va vădi justificată, iar el îi va opri pe rebeli în afara orașului. N-aș avea încredere în cadavrul lui nici ca să oprească o săgeată, dar presupun că membrii Consiliului Închis au avut motivele lor. - Ca întotdeauna. Deși, firește, nu sunt mereu de acord între ei. Nu sunt de acord în legătură cu nimic. Asta-i de-a dreptul o regulă în instituția aia afurisită.  Cei care-i servesc, însă, preciza Morrow, privindu-l semnificativ peste ramele ochelarilor, sunt aceia care poartă povara dezacordurilor dintre ei. Consider că noi, în special, ne-am călcat pe bătături unii pe alții cam prea mult ca să fim mulțumiți. - Hmm, mârâi Gloktă, vârându-și un deget în gheață. Sper că n-ai picioarele pline de vânătăi. N-aș mai putea dormi noaptea dacă aș ști că din vina mea șchiopătezi. Poate ai în minte vreo soluție? - S-ar putea spune că da. Morrow zâmbi spre porci, privindu-i cum se foiau și se urcau unii peste alții, grohăind. - Am avut vieri la ferma unde am crescut. Îndurare! Orice, numai să nu-mi spună povestea vieții lui...! - Răspunderea mea era să-i hrănesc. Mă sculăm în zorii zilei, încă înainte de a se lumina, scoțând aburi pe gură în frigul de-afară... Vai, dar ce imagini vii zugrăvește! Jupânașul Morrow, pân-la genunchi în zoaie, privind cum se îmbuiba porcii și visând să scape de-acolo. O viață nouă și glorioasă, în orașul cel sclipitor! Secretarul îi rânji, cu lentilele ochelarilor lucindu-i în lumina slabă. - Știți, ăștia sunt în stare să mănânce orice. Chiar și ologi. Aha. Deci, despre asta era vorba. În acel moment, Gloktă observă un om care se apropia de ei pe furiș, dinspre capătul opus al hambarului. Era o matahală cu haină jerpeliță, umblând numai prin părțile cele mai întunecoase. Își ținea brațul strâns lângă trup, cu mâna ascunsă în mânecă. Exact ca și cum ar avea un pumnal, chestie la care nu se prea pricepe. Mult mai bine era să meargă cu zâmbetul pe buze și cuțitul la vedere. Într-un abator, există sute de motive ca să ai la tine un obiect tăios. Pentru a încerca să-l ascunzi, însă, nu poți avea decât unul singur. "