Cum am putea să definim mai exact conceptul de „țăran de la Dunăre”? Le Petit Larousse propune explicația următoare: „bărbat cu o înfățișare grosolană și de o sinceritate brutală”. […] Înfățișarea este puțin importantă pentru mine și pentru cititorul meu. Termenul grosolan cam scârțâie în tentativa asta de sinteză topo-fizionomică. „Sinceritate”, da; „brutală” e în plus, orice sinceritate deranjând liniile convenționale ale artei și puterii de a trăi. „Înfățișarea grosolană” descinde fără îndoială din arborele științelor umane, atât de orgolios și de vid, al secolului al XVIII-lea și el privește pe orice țăran ca pe un necioplit și un înapoiat, încremenit în prejudecățile lui religioase și în filosofia lui primară, rămasă departe de binefacerile și luminile progresului. […] Ființele umane aparținând civilizațiilor tradiționale, cum se spune, se află situate deodată pe o linie antiprogresistă, fără îndoială, dar foarte evoluată cât privește ordinea interioară pe care-o posedă și care, deși le obliga să respingă religiile materialiste, le fac să participe la o bogăție spirituală care-i lipsește în aceeași măsură cetățeanului-frigider ca și tovarășului-sputnik. Este vorba aici de o rasă spirituală, dacă pot spune așa, care acceptă în aparență ordinea asfaltică a ideologiilor, dar continuă să-și practice filosofia și religia, de altfel strâns înrudite. - Vintilă Horia Se poate afirma că Jung a făcut mult pentru a trezi spiritele. Dar și cercetările în domeniul fizicii, arheologiei, oceanografiei și al istoriei religiilor. Locuim într-un timp al profunzimilor, zenit și nadir, un timp al sufletului pus pe cruce, în sensul care îi convine cel mai mult, iar asta este fericirea, vreau să spun bucuria de a cunoaște adevărul, o suferință subtilă care atinge conștiința eternității. - Vintilă Horia Exilul îmi apărea ca o problemă care-l privea pe Ovidiu, sau pe Chateaubriand, dar în fond nu făceam decât să mă integrez lui, într-un fel un pic diferit, comparat cu tehnica pasivă a predecesorilor mei, căci eu l-am luat cu asalt, în loc să mă las eu însumi asediat, transformându-l într-un castel fortificat, al cărui senior absolut sunt eu însumi. - Vintilă Horia
