Cui aparțin limbile? Care le sunt rosturile? Ce vânturi le poartă prin istorie? Limbile vântului e un roman-parabolă despre insuficientele culturii osificate, despre temeiurile identității și credinței. O poveste nebănuită leagă în pagini Obcinile Bucovinei de vărsarea fluviului Tejo în Ocean. Aceeași poveste profilează pe fundal silueta civilizațiilor la amurg. Unui om care refuza intrarea pe lume i se fură și numele, și identitatea. Păcătuiește prin a fi nefericit. Se retrage la stână, printre cărți. Dar rosturile sale, pe care nu le-ar fi bănuit, devin explicite abia atunci când, în urma unui accident, intră în comă. Limbile vântului e un roman care se citește cu sufletul la gură și, dacă se poate, cu zbaterea mării la picioare. Măcar însoțind șuierul vântului din pagini.
