Lumina in august

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Joe Christmas nu știe dacă e negru sau alb într-un sud al Statelor Unite în care simplă ambiguitate asupra apartenenței rasiale e de ajuns să te transforme într-un paria. El însuși trăiește când de o parte a acestei linii imaginare, când de cealaltă, urându-i pe albii care nu-l acceptă cu totul, dârși pe negrii cu care refuza să se identifice, într-o schizofrenie violentă care nu poate să sfârșească decât în furie oarbă și, în cele din urmă, în crimă. Oamenii pe care-i întâlnește, părinți adoptivi bigoți, prostituate, răspopiți, flecari și fete bătrâne par cu toții blestemați să-și trăiască propria specie de nebunie. Povestea lui Christmas se pierde și se regăsește constant printre toate celelalte ale lor, care-o recompun de la distanțe diferite, când binevoitor, când cu maliție, într-un neîntrecut joc de perspective, care face din Faulkner un maestru și din Lumină în august o capodoperă. Prin consimțământul universal al criticilor și cititorilor obișnuiți, Faulkner este recunoscut acum drept cel mai puternic romancier american al secolului, întrecându-i clar pe Hemingway și Fitzgerald. - Harold Bloom Fragment din romanul "Lumina în august" de William Faulkner:   „- Ce-ai făcut cu juninca aia? - Am vândut-o, a răspuns Joe. - Aha. Ai vândut-o. Și cât ai căpătat pentru ea, dacă mi-e îngăduit să întreb? Nu-și mai puteau desluși chipurile. Erau doar niște forme, aproape la același nivel, deși McEachern era mai masiv. Deasupra petei albe a cămășii, capul lui McEachern amintea de una dintre acele ghiulele din marmură de pe monumentele în memoria Războiului Civil. - Era vaca mea, a spus Joe. Dacă nu era a mea, de ce mi-ai spus că e? De ce mi-ai dat-o? - Așa e precum spui. Era a ta. Încă nu te-arn dojenit pentru c-ai vândut-o, dac-ai căpătat un preț bun pe ea. Și chiar dac-ai fost păcălit, cum e de așteptat pentru un băietan de optspe ani, n-o să te dojenesc nici pentru asta. Chiar dacă mai bine era să ceri sfatul unuia mai priceput în cele lumești. Dar trebuie să înveți, cum am învățat și eu. Ce mă interesează pe mine e unde ai pus banii, să steie bine? Joe n-a răspuns. Stăteau față în față. I-oi fi maică-ții vitrege să ți-i țină ea? - Da, a răspuns Joe. Gura lui vorbise, rostise minciună. Nu avusese gând să răspundă deloc. A auzit cuvântul ieșindu-i gura cu un fel de mirare îngrozită. Apoi a fost prea târziu. - I-am dat ei să-i pună bine, a zis el. - Aha, a făcut McEachern. A oftat; era un sunet aproape senzual, de satisfacție și victorie. Și firește vei spune că tot maică-ta vitregă a cumpărat costumul cel nou pe care l-am găsit ascuns în pod. Mi-ai arătat pân-acuma ce păcate îți poate pielea: trândăvie, nerecunoștința, necuviință și blasfemie. Și acum te-am prins cu ultimele două: minciună și desfrâul. La ce altceva să-ți trebuiască un costum nou dacă nu ca să te duci la târfe? Atunci a realizat că băiatul pe care-l adoptase cu doisprezece ani în urmă se făcuse bărbat. Cum stăteau față în față, aproape picior la picior, bărbatul l-a lovit pe Joe cu pumnul. Joe a încasat primele două lovituri; poate din obișnuință, poate pentru că fusese luat prin surprindere. Dar le-a încasat, simțind de două ori pumnul tare al bărbatului izbindu-l în față. Apoi s-a redresat, ghemuindu-se, lingându-și sângele, gâfâind. Stăteau față în față. - Să nu mai dai în mine, a zis el. Mai târziu, zăcând rece și țeapăn în patul lui din pod, le-a auzit vocile răsunând pe scară strâmtă, din camera de dedesubt. - Eu i l-am cumpărat! spunea doamna McEachern, Eu! I l-am cumpărat cu banii mei de unt. Ai zis că am voie... că pot să-i cheltui... Simon! Simon!”