Rezumat Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg - Kazuo Ishiguro
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Cinci povesti fascinante despre muzică, iubire și melancolie. Traducere din limba engleză și note de Vali Florescu. Premiul Nobel pentru Literatură 2017 Relatate la persoana întîi, cu delicatețea și simplitatea muzicală specifice lui Ishiguro, aceste cinci istorii personale, amuzante și mustind de o tristețe duioasă, explorează într-o manieră neașteptată cîteva dintre temele predilecte ale autorului: dragostea, muzica, trecerea timpului și, legată de aceasta, celebritatea. Visători, îndrăgostiți, stele pe punctul de a apune sau a se ridica pe firmament, toate aceste personaje, aflate într-un moment de cotitură al vieții lor, devin interpreții unui concert în care fiecare voce și fiecare instrument ating o notă umană cît se poate de autentică și de răvășitoare. Fie și pentru o singură clipă, muzică unește sufletele, reaprinde scînteia dragostei, alina disperarea, preschimbînd-o în melancolie și făcînd-o astfel suportabilă. Cuprins: • Un baladist de altădată • Fie ploaie, fie soare • Malvern Hills • Nocturnă • Violonceliști Artă, pericolele ei, durerile pe care ți le provoacă, cele cîteva bucurii pe care ți le oferă sînt teme pe care Ishiguro le sondează în profunzime în această carte... perfectă. - London Review of Books Nu e deloc de mirare ca un prozator atît de profund, atît de bine echipat pentru a surprinde cele mai contradictorii sentimente este îndrăgostit de muzică. - Evening Standard Am putea evoca influența lui Somerset Maugham în acest volum... însă Ishiguro, un maestru al prozei, poate fi foarte greu derivat din alt scriitor. Nu se știe cum, însă reușește mereu să spună ceva esențial despre afacerea asta încurcată care e viața. - The Irish Times Fragment din cartea "Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg" de Kazuo Ishiguro: „M-am trezit rătăcind practic în fiecare zi pe coline, iar uneori, dacă eram sigur că nu plouă, îmi luăm și chitară cu mine. Cel mai mult îmi plăceau Table Hill și End Hill, din partea de nord a regiunii, care de obicei nu sînt băgate în seamă de turiștii ocazionali. Acolo mă lăsam cîteodată pradă reveriilor ore întregi, fără să întîlnesc nici un suflet de om. Era ca și cum aș fi descoperit dealurile pentru prima oară și puteam să simt, ivindu-se aproape concrete în minte, ideile pentru noi melodii. Munca la cafenea era însă cu totul altă poveste. Un glas pe care-l auzeam sau un chip pe care-l vedeam și care se apropia de tejghea în timp ce pregăteam o salată mă proiecta imediat în trecut, în viața mea de altădată. Mă trezeam că vechi prieteni ai părinților mei vin la mine și încep să mă interogheze despre ce-am mai făcut, și trebuia să le îndrug verzi și uscate, pînă cînd se hotărau să mă lase în pace. De obicei, în chip de rămas-bun, ziceau ceva de genul: „Bine că măcar ai o ocupație" și arătau către feliile de pîine și de roșii, înainte de a se îndrepta cu pași greoi către masă, cu ceașca și farfurioara lor. Sau intră cineva pe care-l știam de la școală și începea să mi se adreseze cu noua sa voce „universitară", disecînd ultimul film cu Batman într-un limbaj ultraintelectual ori lansîndu-se într-o analiză interminabilă a adevăratelor cauze ale sărăciei pe plan mondial. Nimic din toate astea nu mă deranja cu-adevărat. Ba chiar pe unii dintre acești oameni mă bucurăm sincer că-i văd. Însă a existat o anume persoană dintre cele care au venit la cafenea în vara aceea la vederea căreia m-a luat cu răcori pe șira spinării și, în clipa cînd mi-a venit ideea să scap dispărînd în bucătărie, mă văzuse deja. Aceasta era doamna Fraser - sau Cotoroanță Fraser, cum îi spuneam noi. Am recunoscut-o imediat ce a intrat cu un mic buldog murdar de noroi. Mi-a venit să-i spun că n-are voie cu cîinele înăuntru, deși lumea făcea asta mereu cînd venea doar să cumpere cîte ceva. Cotoroanță Fraser fusese una dintre profesoarele mele de la școala din Pershore. Din fericire, ieșise la pensie înainte să trec într-a șasea, însă, în amintirea mea, umbra ei se pogoară asupra întregii mele cariere școlare. Cu excepția întîlnirii cu ea, la școală n-ar fi fost foarte rău, dar mă luase la ochi din prima secundă și, atunci cînd ai unsprezece ani, nu poți să faci nimic ca să te aperi de un asemenea om. Trucurile ei erau cele de care se folosesc de regulă profesorii cărora li s-a pus pata pe cîte-un elev, cum ar fi faptul că, în timpul lecțiilor, îmi punea tocmai acele întrebări la care simțea că nu știu să răspund, după care îmi cerea să mă ridic în picioare și rîdea de mine, împreună cu toată clasa. Mai tîrziu, metodele ei au devenit mai subtile.”
Cauți Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg în format PDF? Gândește-te la Kazuo Ishiguro.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Kazuo Ishiguro a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Kazuo Ishiguro a investit-o în Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg.