Sa nu ma parasesti

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Sa nu mă părăsești poartă în chip evident amprenta specifică a lui Kazuo Ishiguro. Rafinamentul și sensibilitatea autorului dau naștere unei tulburătoare povești de dragoste, ai cărei protagoniști sînt trei tineri care fac parte dintr-o categorie aparte de ființe umane: „donatori”, clone, nimic altceva decît produse de laborator, menite să furnizeze organe de schimb pentru oamenii „adevărați”. Tragic, emoționant, tensionat și cu un final surprinzător, Să nu mă părăsești este unul dintre cele mai bune romane ale lui Ishiguro, nominalizat la Booker Prize, National Book Critic Circle Award și Arthur C. Clarke Award și inclus pe lista celor mai bune cărți în The New York Times, Publishers Weekly și în numeroase alte reviste prestigioase. „O carte scrisă magistral de un artist remarcabil, care a ales un subiect dificil: pe noi înșine, văzuți printr-o lentilă întunecată.” (Margaret Atwood) „Acest roman extraordinar – și, pînă la urmă, înspăimîntător – de inteligent nu are ca subiect numai clonele sau clonarea. El explică de ce nu explodăm, de ce nu ne trezim că într-o zi începem pur și simplu să plîngem și să urlăm pe străzi, distrugînd totul în cale din pricina senzației acute, insuportabile și absolut personale că viețile noastre n-au fost niciodată ceea ce ar fi putut să fie.” (The Guardian) „Cu toate că substanța teribilă a acestei cărți se plasează la ani-lumină distanță față de cea din Rămășițele zilei, Să nu mă părăsești este la fel de reușită, de melancolică și de îngrijorătoare, dar în chip cu totul diferit.” (The New York Times) Traducere din limba engleză de Vali Florescu     Fragment din romanul "Să nu mă părăsești" de Kazuo Ishiguro:       „Ruth mi-a remarcat panica și s-a răsucit pe scaun, pentru a sta cu fața la mine. Așa că m-am pregătit pentru atacul ei iminent. Am început să-mi spun că, indiferent ce îmi va arunca în față, lucrurile erau acum cu totul altfel și nu va mai obține satisfacția pe care odinioară o caută mereu. Acestea erau lucrurile pe care mi le spuneam în gînd și acesta este motivul pentru care nu am fost deloc pregătită să aud ce a spus într-un final.     — Kathy, mi-a zis, sincer, nu mă aștept să mă ierți vreodată. Și nu văd nici un motiv pentru care ai face-o. Cu toate astea, tot am să te întreb.     Am fost atît de uluită de vorbele ei, încît abia dacă am izbutit să rostesc, pe un ton destul de pierit:     — Pentru ce să te iert?     — Pentru ce să mă ierți?! Ei bine, mai întîi pentru faptul că te-am mințit cînd m-ai întrebat ce părere am despre dorința ta bruscă și inexplicabilă de a face sex. Atunci, demult, cînd îmi spuneai cum uneori îți venea atît de tare s-o faci, încît ai fi făcut-o aproape cu oricine.     Tommy s-a foit iar pe bancheta din spate, dar Ruth se aplecase în față și mă fixa, ca și cum în acel moment am fi fost doar noi două în mașină.     — Știu cît de tare te îngrijora, mi-a zis. Ar fi trebuit să-ți spun. Ar fi trebuit să-ți spun că și la mine era la fel, că și eu treceam exact prin stările descrise de tine. Știu, acum probabil că ai aflat toate astea. Dar atunci nu știai și ar fi trebuit să îți spun. Ar fi trebuit să-ți spun cum, chiar pe vremea cînd eram cu Tommy, n-am rezistat și am mai făcut-o din cînd în cînd și cu alții. Cît am fost la Căsuțe, am mai făcut-o cu cel puțin alte trei persoane.     A spus toate astea fără să arunce vreo privire, cît de mică, în direcția lui Tommy. Dar n-aș putea spune că îl ignoră cu bună știință, ci mai degrabă că dorea cu atîta înfocare să-și ia această piatră de pe inimă, că tot restul pur și simplu dispăruse.      — De cîteva ori am fost la un pas de a-ți spune, a continuat Ruth. Însă n-am făcut-o. Chiar și atunci, la momentul respectiv, mi-am dat seama că într-o zi vei afla și mă vei învinovăți. Dar tot nu ți-am spus. Nu ai nici un motiv să mă ierți vreodată, dar vreau totuși să-ți cer iertare acum, pentru că...     A amuțit brusc.     — Pentru că... ce? am întrebat.     Ea a rîs și a spus:     — Pentru că nimic. Îmi doresc foarte mult să mă ierți, dar nu mă aștept s-o faci. În orice caz, adevărul e că asta nu e nici jumătate din ce vreau să-ți spun, ci doar o mică părticică. Ideea e că eu sînt cea care v-a ținut pe Tommy și pe tine departe unul de celălalt.     A coborît iar glasul pînă aproape la nivel de șoaptă:     — Asta e cel mai groaznic lucru pe care l-am făcut.      S-a întors puțin, uitîndu-se pentru prima oară la Tommy. Apoi, aproape instantaneu, i-am simțit iar privirea ațintită asupra mea, însă acum era limpede că ni se adresă amîndurora.     — Asta e cel mai groaznic lucru pe care l-am făcut, a repetat. Nici măcar nu îndrăznesc să vă rog să mă iertați. Dumnezeule, mi-am spus cuvintele astea în minte de atîtea și atîtea ori, că nu-mi vine să cred că acum vi le spun chiar vouă! Erați făcuți să fiți împreună. Nu pretind că n-am văzut-o de la început. Firește că am văzut din prima clipă.”