Obeliscul negru

Romanul Obeliscul negru a avut două ecranizări, una în regia lui Krzysztof Lang, iar cealaltă în regia lui Peter Deutsch.   „Sînt un om modern și am o înclinație puternică spre autodistrugere.” (Erich Maria Remarque)   Sîntem în primăvara anului 1923, cînd Germania încearcă să-și revină după Primul Război Mondial. Inflația crește, iar marca germană se devalorizează și ajunge să fie folosită drept hîrtie de tapet în odăile celor disperați, ca un accesoriu al indiferenței. Tînărul Ludwig Bodmer, angajat al firmei de monumente funerare Heinrich Kroll & Fiii, face cunoștință cu mica societate boemă care-l ajută să-și uite măcar pentru o noapte, două îndoielile. Cu toată degradarea economică ce apăsă viața locuitorilor, sarmul și eleganța anilor 1920 supraviețuiesc și schițează o mică pînză a existenței vag amprentate de un lux vetust în hotelul Walhalla, în clubul de noapte Rote Muhle și la bodegă Blume. Ludwig, a cărui tinerețe a fost furată de război, e frămîntat de întrebări legate de viață în mijlocul acestui haos. Așa ajunge să o întîlnească pe Isabelle, tînăra tulburată alături de care spera că va găsi iubirea, salvarea atît de căutată, dar și sensul atrocităților unui război pe care lumea, încercînd să subziste, deja începe să le uite.   „Pacea lumii! Niciodată nu s-a vorbit atît de mult despre ea și niciodată nu s-a făcut atît de puțin pentru ea ca în epoca noastră; nu au existat niciodată atîția profeți mincinoși, atîtea minciuni, atîta moarte, atîta distrugere și atîtea lacrimi ca în secolul nostru, în secolul XX – secolul progresului, al tehnicii, al civilizației, al culturii maselor și al uciderii în masă. De aceea, nu te supăra, cititorule, dacă mă întorc în timp la acei ani legendari în care speranța plutea încă în aer, ca o flamură, iar noi credeam încă în noțiuni atît de dubioase ca omenia, dreptatea, toleranța și mai credeam și că un război mondial a putut servi în suficientă măsură drept învățătură pentru o întreagă generație.” (Erich Maria Remarque)   „Erich Maria Remarque are puterea de a impresiona prin cuvinte, de a stîrni rațiunea, dar și sensibilitatea. Această putere îi vine din credința că omul e nemuritor.” (The New York Times) Traducere din limba germană de Sanda Munteanu