Deși unele voci critice susțineau că Pnin este mai degrabă o colecție de schițe decît un roman, cartea a demonstrat că Nabokov nu este un autor senzaționalist cu marote pornografice, ci un adevărat artist al scrisului. În două săptămîni de la prima ediție, romanul său avea deja nevoie de al doilea tiraj. - The Guardian Amuzamentul și satira sînt numai o mică parte din darurile pe care le oferă profesorul Pnin. Parcă venit de pe altă planetă, în același timp generos și altruist, «binevoitorul Pnin» este personajul dezorientat care tocmai prin lipsa lui de pragmatism își cîștigă admirația cititorului. - Chicago Tribune Din Pnin transpare tot atîta strălucire cîtă tristețe. - Graham Greene Nu sunt chipeș, nu sunt interesant, nu sunt talentat. Nu sunt nici măcar bogat. Dar, Lise, îți ofer tot ce am, ultima picătură a sângelui meu, ultima lacrimă, totul. Și crede-mă că, e mai mult decât poate oferi un geniu, fiindcă un geniu trebuie să țină atâta pentru el, încât nu se poate dărui cu totul, așa cum fac eu. - Vladimir Nabokov Unele persoane - printre care mă număr și eu - urăsc finalurile fericite. Ne simțim trași pe sfoară. Râul constituie norma. Destinul nu trebuie zăgăzuit. Avalanșa care se oprește la doar câțiva metri deasupra sătucului înspăimântat se comportă nu doar nefiresc, ci și lipsit de etică. - Vladimir Nabokov Fragment din cartea “Pnin” de Vladimir Nabokov: “Ca atâția profesori care îmbătrânesc, Pnin încetase de mult să remarce existența studenților în campus, pe coridoare, la biblioteca – pe scurt, oriunde, cu excepția concentrărilor funcționale din clasă. La început, fusese foarte mâhnit vadă pe unii dintre ei, cu bietele lor capete tinere așezate pe braț, adormiți buștean printre ruinele cunoașterii; dar acum, în afară de ceafa grațioasă a câte unei fete, nu mai vedea pe nimeni în sala de lectură. Doamna Thayer se află la biroul de împrumut. Mama ei și mama doamnei Clements fuseseră verișoare primare. - Ce mai faceți, domnule profesor Pnin? - Foarte bine, doamna Fire. - Laurence și Joan nu s-au întors încă, nu-i așa? - Nu. Am adus înapoi cartea asta, pentru că am primit o înștiințare... - Mă întreb dacă biata Isabel chiar o să divorțeze. - N-am auzit. Doamna Fire, îngăduiți-mi să întreb... - Probabil că va trebui să vă găsim altă cameră, dacă o aduc înapoi cu ei. - Doamna Fire, îngăduiți-mi să întreb ceva. Înștiințarea pe care am primit-o ieri – mi-ați putea spune cine este celălalt cititor? - Stați să verific. Și verifică. Celălalt cititor se dovedi a fi Timofei Pnin; volumul 18 fusese cerut de el în vinerea precedentă. Ce-i drept, volumul 18 fusese deja împrumutat de același Pnin, care-l ținea de la Crăciun, iar acum stătea cu mâinile sprijinite pe el, ca tabloul ancestral al unui magistrat. - Nu se poate! strigă Pnin. Vineri am cerut volumul 19, anul 1947, nu 18, anul 1940. - Dar uitați-vă – ați scris volumul 18. Oricum, volumul 19 este încă în lucru. Îl țineți pe asta? - 18, 19, murmură Pnin. Nu e mare diferență. Am pus anul corect, asta e important! Da, mai am nevoie de 18 – trimiteți-mi o înștiințare mai efișentă când disponibil 19. Bombănind puțin, își duse cartea voluminoasă, rușinată în nișa lui favorită și o depuse acolo, înfășurată în fular. Femeile astea nu știu să citească. Anul era trecut atât de clar!”
