PDF

Cartea Poezii PDF

de Mihai Eminescu

Poezii, Mihai Eminescu – copertă

Cauți Cartea Poezii PDF de Mihai Eminescu? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Poezii - Mihai Eminescu

A fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativintârziat. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Schopenhauer, Kant și de teoriile lui Hegel. Datorită geniului de care a dat dovadă în alcătuirea operei sale, a fost numit cel mai mare poet al neamului românesc. Dar pe lângă poezia ce l-a consacrat, proză se arată că o densă complemen-tarîtate de idei și imagini a poeziei, pe care, în numeroase feluri, o duce mai departe și o explică. Tudor Vianu spunea despre Eminescu că este un povestitor fantastic căruia i se impune nu observarea realității, ci recompu-nerea ei vizionară, grea de semnificații adânci. Nimeni înaintea lui Eminescu și nimeni după el n-a reușit mai bine în acea pictură fantastică a realității. Creația populară a constituit un izvor foarte important al poeticii sale, Eminescu a scris multe poeme în metrica poeziei populare, a cules cântece de petrecere sau basme, cărora le-a adăugat nu-meroase simboluri onirice sau fantastice. Fragment: " Iubind în taină... Iubind în taină am păstrat tăcere, Gândind că astfel o să-ți placă ție, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare visuri de plăcere.   Dar nu mai pot. A dorului tărie Cuvinte dă duioaselor mistere; Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere A celui suflet ce pe al meu știe. Nu vezi că gura-mi arsă e de sete Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi. Copila mea cu lungi și blonde plete? Cu o suflare răcorești suspinu-mi, C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete. Fă un sfârșit durerii... vin' la sânu-mi.

Cauți Poezii în format PDF? Gândește-te la Mihai Eminescu.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Mihai Eminescu a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Mihai Eminescu a investit-o în Poezii.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Poezii

Cine a scris cartea Poezii?

Poezii a fost scrisă de Mihai Eminescu.

Câte pagini are Poezii?

Poezii are 248 de pagini.

Unde găsesc Poezii în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Poezii?

Compară prețurile pe pagina cărții Poezii sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Mihai Eminescu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Mihai Eminescu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.