A fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativintârziat.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Schopenhauer, Kant și de teoriile lui Hegel.
Datorită geniului de care a dat dovadă în alcătuirea operei sale, a fost numit cel mai mare poet al neamului românesc. Dar pe lângă poezia ce l-a consacrat, proză se arată că o densă complemen-tarîtate de idei și imagini a poeziei, pe care, în numeroase feluri, o duce mai departe și o explică.
Tudor Vianu spunea despre Eminescu că este un povestitor fantastic căruia i se impune nu observarea realității, ci recompu-nerea ei vizionară, grea de semnificații adânci. Nimeni înaintea lui Eminescu și nimeni după el n-a reușit mai bine în acea pictură fantastică a realității.
Creația populară a constituit un izvor foarte important al poeticii sale, Eminescu a scris multe poeme în metrica poeziei populare, a cules cântece de petrecere sau basme, cărora le-a adăugat nu-meroase simboluri onirice sau fantastice.
Fragment:
" Iubind în taină...
Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ți placă ție,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.
Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu știe.
Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi și blonde plete?
Cu o suflare răcorești suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârșit durerii... vin' la sânu-mi.
