...Eram singuri. Era seară, soarele apusese și liniștea amurgului se așternuse peste toate. Mi-am tras celălalt picior înăuntru și am alunecat pe sticlă netedă până pe fundul sferei, apoi m-am întors să iau conservele de mâncare și alte provizii de Ia Căvor. Interiorul era cald, termornetrul arată 27 de grade și cum am fi pierdut puțin sau deloc din această radiație, eram îmbrăcați cu pantofi și haine din flanel subțire. Aveam, însă, haine groase de lână și câteva paturi groase care să ne ferească de vreun ghinion. Sub îndrumarea lui Căvor, am pus pachetele, cilindrii de oxigen și celelalte liber în jurul picioarelor și în scurt timp totul era înăuntru. El a mers prin șopronul fără acoperiș o vreme, căutând ceva ce am fi putut trece cu vederea, apoi s-a târât înăuntru după mine. Am observat ceva în mâna lui. — Ce ai acolo? am întrebat eu — Nu ți-ai luat nimic de citit? — Doamne! Nu.
