Cartea Regatul umbrelor PDF

Regatul umbrelor, este cel de-al doilea volum din seria Predestinați. Cartea continuă povestea lui Helen Hamilton, o tânără timidă care locuiește în Nantucket și a cărei viață este cuprinsă de haos atunci când descoperă că este singurul scion, descendența directă a zeilor greci, care poate coborî în Lumea de Dincolo. Helen este hotărâtă să-și folosească talentul pentru a pune capăt războiului împotriva zeilor și, de asemenea, să-și schimbe destinul. În cruciada pe care o declanșează, un lucru se dovedește dificil: să-l uite pe Lucas Delos. Fără el, Helen simte că nu poate înfrunta Lumea de Dincolo și este pe punctul de a ceda. Chiar atunci, un alt scion misterios, neînfricat își face apariția și îi oferă eroinei ocrotirea sa. Volumul doi din această sagă aduce cu sine o poveste romantică încărcată de dinamism, în care se înfiripa un triunghi amoros de neuitat.     Fragment din volum:     "Atunci când Helen apăru lângă el, Orion se plimba deja pe plaja infinită care nu ducea spre nicio mare.     - Bună, zise el cu timiditate, de parcă ar fi fost prima dată când se întâlneau.     - Bună, îi răspunse Helen pe ceea ce ea speră să fie un ton îndrăzneț. Era foarte nervoasă și își dorea cu disperare să înlăture tensiunile dintre ei. Ce zici, suntem din nou prieteni sau ai coborât aici doar ca să-mi spui să mă duc naibii cu planurile mele cu tot?     În loc să râdă, Orion îi zâmbi cu tristețe. Helen înghiți cu dificultate, încercând să scape de nodul din gât. Nu știa ce ar fi făcut dacă Orion nu ar mai fi ajutat-o.     Poate că nu avea să-l mai vadă niciodată.     - Îmi pare rău! Foarte, foarte rău, înțelegi? Nu am vrut să te înjunghii.     Asta sună îngrozitor. Ochii lui Helen se umplură de lacrimi fierbinți. Orion părea de-a dreptul panicat la vederea acestora. Dacă nu ar fi fost atât de supărată, expresia de pe fața lui ar fi fost amuzantă.     - Hei! Nu trebuie să plângi. Nu sunt deloc furios pe tine. De fapt tu ar trebui să fii furioasă pe mine.     - De ce aș fi furioasă pe tine? întrebă uimită Helen.     Își șterse lacrimile cu dosul palmei și încerca să-i vadă fața. El nu o privi.     - Pentru că te-am forțat, Helen, rosti el încetișor. Te-am făcut să mă săruți și îmi pare atât de rău.       - Dar mie nu, îl întrerupse repede Helen. El deschise gura sa o contrazică, dar ea nu îl lăsă. Dacă nu ai fi făcut-o, te-aș fi ucis. Nu cred că aș fi putut trăi cu asta pe conștiință. Aproape că te-am ucis, repetă Helen.     Emoțiile o năpădiră din nou la gândul că fusese la un pas de a comite o crimă pe care conștiința ei nu ar fi îndurat-o.     - Hei, gata acum, sunt bine. Nu plânge. Îi puse mâinile mari pe umeri și o strânse îndelung la pieptul său. Helen se relaxă recunoscătoare în brațele lui. Crede-mă, am făcut lucruri mult mai grave, adăugă el. De aceea vreau să nu te mai învinovățești și să te gândești bine dacă mă mai vrei sau nu în preajma ta.     - Pricepi cam greu, nu ți se pare? spuse ea. Cuvintele îi erau înăbușite de pieptul lui. Se desprinse din brațele lui și îl atinse ușor cu pumnul, râzând acum că trecuse ce era mai rău. Sigur că te vreau în preajmă. Am nevoie de tine. Nu vreau să fiu atacată de niciun monstru în noaptea asta.      - Helen, asta nu e o glumă. Ți-aș putea face mult mai mult rău, nu doar să te ucid.     - Ce vrei să spui?     Helen își aminti cum mâna lui pătrunsese în interiorul corpului ei și senzația aceea de suferință, care pălise din cauza unei plăceri imense. El era atât de blând! Ea își imagină cât de oribil s-ar fi simțit dacă nu ar fi fost el.     - E ceva legat de mâna ta invizibilă?     - Ce anume? întrebă nedumerit Orion.     Apoi roși brusc și privi în jos. Încurcat, se îndepărtă puțin de Helen. Ea se mișcă stânjenită de pe un picior pe celălalt, parcă neștiind ce să facă cu brațele.     - Îmi pare rău. Nu am știut cum altfel să-i spun, se bâlbâi ea, gândindu-se că spusese ceva prostesc. Am simțit că mi-ai pătruns cumva în piept. Mi-am imaginat o a treia mână.     - Nu, nu trebuie să-ți ceri scuze. Spune-i cum vrei. Doar că nu am mai auzit pe cineva să o descrie în acest fel, asta-i tot. Să nu crezi că mă mândresc cu asta, adăugă el repede. Am știut întodeauna că nu o astfel de dragoste e ceea ce-mi doresc. O dragoste forțată.”