Dintre toate romanele mele, această nemaipomenită fiară e cea mai jucăușă”, scria Vladimir Nabokov despre Rege, dama, valet – povestea unui triunghi amoros, o tragicomedie cu influențe oedipiene, avîndu-i ca protagoniști pe Dreyer, soțul afacerist bogat, Martha, soția lui mercenară și deosebit de senzuală, și Franz, nepotul lor miop. „Dacă, totuși, vreun freudian hotărît reușește să se strecoare, trebuie să fie avertizat că numeroase capcane crude au fost plasate, ici și colo, în roman... Fără îndoială, Nabokov este un laureat al cruzimii. Cruzimea abia dacă există în alte părți; toți acești Lovelace și Osmond se dovedesc a fi – și nu la o a doua vedere – mai mult un soi de huligani sau tirani în comparație cu Humbert Humbert, cu Hermann Hermann (precursorul său) din Disperare, cu Martha din Rege, dama, valet. Nabokov înțelegea cruzimea; o trată cu înțelepciune; îi cunoștea intonațiile speciale. - Martin Amis
Fragment din cartea "Rege, dama, valet" de Vladimir Nabokov: "- Astăzi tu ești stăpânul aici, a spus ea. Iată-ți biroul, iată-ți fotoliul, iată, dacă ai nevoie, hârtia : piața s-a redresat. El și-a azvârlit jacheta și s-a plimbat la pas prin toate camerele, ca și când le-ar fi trecut în revistă la întoarcerea în propria casă confortabilă, după o călătorie lungă și grea. - Totul e-n regulă ? E fericit domnul meu ? El a luat-o cu un braț de după umeri și stăteau unul lângă altul în fața oglinzii. Era prost bărbierit în acea seară și în loc de vestă își pusese un pulover roșu închis de toată ziua; era ceva casnic și liniștit și în ținuta Marthei. Părul ei proaspăt spălat nu stătea neted, iar ea purta un pulover de lână care nu îi venea bine, însă era cumva potrivit. - Domnul și doamna Bubendorf. Știi, odată stăteam că acum și eram sigură că o să mă săruți pentru prima oară, însă nu ai făcut-o. - Acum sunt mai înalt cu doi centimetri, a zis el râzând. Uite, suntem aproape la fel de înalți. El s-a cufundat în fotoliul de piele și ea s-a așezat în poala lui, iar faptul că luase în greutate și fundul i se făcuse destul de măricel dădea lucrurilor o savoare încă și mai plăcută. - Ador urechea ta, a spus el, ridicând cu nasul încrețit o șuviță de păr, scurmând cu un bot ca de cal. Un ceas a început să răsune ușor și melodios în camera alăturată. Franz a râs încet. - Imaginează-ți, dacă el ar intra deodată acum – pur și simplu. - Cine ? a întrebat Martha. Nu înțeleg despre cine vorbești. - Vreau să spun, el. Dacă el ar veni acasă dintr-odată. Are așa un stil de-a deschide ușile, pe furiș. - Ah, vorbești de fostul meu soț, ah, înțeleg, a spus Martha cu o voce guturală. Nu, răposatul era întotdeauna un om al preciziei. Mă anunță – nu, nu, Franz, nu acum, după cină, poate. Cred că dorea să fie un exemplu pentru mica lui soție, care altminteri l-ar fi putut vizita – am zis nu – fără avertisment în acea cămăruță cu canapea pe care o are în spatele biroului. Tăcere. Bunăstare matrimonială. - Răposatul, a chicotit Franz, răposatul."
