Solilocvii Cuvântul nu se aruncă cum o piatră, Cuvântul este o rostire în sobor, Șoptită mai întâi pe lângă vatră Și încălzită-n suflet ca ogor. El poate germina ca într-o seră Multiplicând apoi inflorescență, Contaminează-n timp întreaga sferă Și cheamă-n dialog cu Providență. Născut din arcul încordat al minții În suer slobozit ca o săgeată, Adeseori uimindu-ne Părinții - Cuvântul încrustat în sfânta Cartă. Cu el ai să lovești ca și o armă Suficientă leneșă sau îngâmfarea, Cum vălul într-o stâncă sfarmă Atunci când e-n furtuna marea. ............ Dar că sămânța aruncată-n stâncă Strigă-n zadar când nu e perceput lar zbuciumul și suferința ta adâncă Reverberează-n tine gândul ce-a durut! Atunci, dorind să afli sincer dialog Vorbești cu tine însuți în surdină, Rostind în șoaptă tainic monolog, Cu diamantele păzite de lumină.
PDF
Cartea Solilocvii PDF
