Sally Lockhart este mulțumită de viața ei. Afacerea merge bine, are o casă confortabilă și o fetiță minunată pe nume Harriet. Dar viața ei e pe cale să se schimbe sau, mai bine spus, cineva e pe cale să i-o schimbe. Trecutul lui Sally a fost schimbat și copilul ei nu mai e, dintr-odată, al ei. Pentru a o salva pe Harriet, Sally trebuie să-și părăsească existența confortabilă și să se ascundă, așteptând momentul potrivit pentru a putea riposta. Fragment din romanul "Tigrul din fântână. Seria Sally Lockhart" de Philip Pullman: „Era destul de înalt, bine făcut, îmbrăcat cu un pardesiu ponosit și o pălărie neagră pe care și-o dădu jos în timp ce vorbi cu ea sub lamapa de pe perete. Avea o barbă neagră, deasă, iar întreaga lui expresie era o combinație de blândețe, înțelegere și hotărâre. Își puse pălăria, iar chipul îi rămase din nou cufundat în umbră. — Nu vă cunosc, spuse ea. Dacă ziceți că îmi sunteți prieten, atunci înseamnă că știți și cum mă numesc. — Dumneavoastră sunteți Lockhart, iar copila este Harriet. — De unde ați știut cine sunt? M-ați urmărit? — Da. Vă urmăresc de ceva timp. E adevărat că sunteți în pericol, dar aveți și prieteni despre care nu știți. — Prieteni... Cine? Cine este prietenul prietenului despre care mi-ați spus mai devreme? — Nu cred ca numele lui să vă spună ceva. Nu este vorba despre domnul Parrish, în cazul în care vă întrebați. Acum cred că ar fi mai bine să veniți cu mine pentru că polițistul e cu ochii pe noi. Sally se întoarse să se uite și văzu într-adevăr că polițistul stătea în fața cimitirului, suspicios. — Unde? întrebă ea. — La o casă nu departe de aici. O să aveți un pat să dormiți. Veți fi în siguranță. O luă înainte. Sally o mută pe Harriet pe celălalt braț și îl urmă. Era șocată. Dacă era totul doar un vis, căci părea a fi, foarte bine; domnul Katz îi inspiră destulă încredere pentru moment. Și, la urma urmei, oricum nu avea altă variantă. Din când în când, dacă cumva se repezea cineva la ea, fie vreun bețiv, o gașcă de puștani sau două femei bătăușe, Katz se dădea mai aproape, o luă de mână și se punea protector în fața ei. Nu părea tocmai mai genul bătăuș, dar avea un braț puternic și un mers hotărât. Îl lăsă să o conducă. Curând, odată ajunși pe o stradă liniștită în Spitalfields, ghidul se opri și sună la ușa unei case vechi, care aducea încă cu secolul al XVIII-lea la ferestre, mai ales cele în stil evantai de deasupra ușii. Le deschise o femeie simplă, la vârsta a doua, care îi pofti înăuntru."
