Toamna este prima carte din cvartetul Anotimpuri, o enciclopedie personală despre lume, scrisă de un tată pentru fiica sa nenăscută. Fragment din cartea "Toamna" de Karl Ove Knausgard "Fotografiile sunt asociate modernității și lucrurilor mecanice, aparțin epocii noastre tehnologizate și fac parte din ceea ce deosebește cultura noastră de cele care au precedat-o. Dar principiul că anumite substanțe sunt sensibile la lumină și că lumina se poate imprima asupra lor a fost cunoscut cel puțin din Evul Mediu de Albert cel Mare, de pildă, profesorul lui Toma d'Aquino, teolog și filosof canonizat după moarte, despre care se spunea că ar fi fost și alchimist. Ideea că s-ar putea ca el sau vreun alt admirator al lui Aristotel din Evul Mediu ori din Renaștere să fi stat în biroul său, înconjurat de lichide și substanțe, făcând experimente cu nitratul de argint, cu mercur, cupru și sticla, și că, dintr-odată, într-o zi, să fi reușit să fixeze lumina pe o placă, astfel încât odaia în care se afla să apară în negativ, are ceva captivant. Teoretic vorbind, n-ar fi fost imposibil, căci toate substanțele și materialele necesare existau pe atunci ca și acum. Dar gândul că ele ar fi putut fi folosite pentru a reproduce lumea era atât de dincolo de orice orizont conceptual al vremii, de noțiunea lor despre natura lumii și despre ce înseamnă să fii o ființă omenească, încât el nu putea fi gândit. Și totuși, într-un anume sens, cu asta a început fotografia - nu cu înțelegerea faptului că lumina se poate imprima pe nitratul de argint, ci odată cu acea răsucire înceată a gândirii către lumea materială pe care a reprezentat-o filosofia naturii. În anii 1820, gândul nu mai era deja de negândit, și mai mulți au făcut experimente cu substanțe fotosensibile, printre ei Joseph Niepce, a cărui imagine din Burgundia, din 1826 sau 1827, e considerată cea mai veche fotografie care a supraviețuit până azi."
Cauți Toamna în format PDF? Gândește-te la Karl Ove Knausgard.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Karl Ove Knausgard a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Karl Ove Knausgard a investit-o în Toamna.