Uciderea comandorului. Metafora se schimbă vol.2 Un pictor încă tînăr și de-abia divorțat se mută într-o casă singuratică și izolată, pe vîrful unui munte, pe care i-o încredințează un amic, fiul celebrului pictor nihonga Tomohiko Amada. Boema, cu grădina și la marginea pădurii, casa pare locul ideal ca tînărul pictor să o ia de la capăt, nefăcînd altceva decît să picteze și încercînd să lase în urmă criza de inspirație. Numai că, la scurtă vreme, oamenii pe care îi întîlnește și lucrurile pe care le descoperă aici îl fac să pătrundă pe un tărîm în care nimic nu este întîmplător, un sistem de corelații și semne, unde răspunsurile vin pe căi nebănuite, unele fără nici o legătură cu lumea în care trăim. La capătul a ceea ce pare aproape o călătorie inițiatică, viața tînărului pictor ia o turnură cu totul neașteptată. Traducere din limba japoneză de Iuliana Oprină Fragment din cartea "Uciderea comandorului vol.2" de Haruki Murakami: "Marie m-a privit în ochi. - Ce te faci dacă nu e bună și tu îi dai o formă? Dacă întinde mâna înspre noi? Are dreptate, mi-am zis eu. Ce m-aș face dacă forța aceea nu e bună, ci malefică, și întinde mâna înspre noi? Am luat pânza de pe șevalet, am întors-o cu spatele și am dus-o înapoi. În momentul în care am înlăturat acea imagine din câmpul vizual, am simțit cum încordarea care încărcase până atunci aerul din atelier s-a risipit. Poate ar trebui să împachetez bine pânza asta și s-o duc în pod, mi-am zis. Exact așa cum făcuse și Tomohiko Amada cu Uciderea Comandorului, ca să-l ferească de privirile oamenilor. - Dar despre tabloul acesta ce crezi? am întrebat-o eu, arătând către Uciderea Comandorului, care era atârnat pe perete. - Îmi place, a răspuns ea fără ezitare. Cine l-a pictat? - Tomohiko Amadă. Proprietarul casei. - Tabloul ăsta încearcă să transmită ceva. E ca o pasăre care se zbate să scape din colivie. M-am uitat la ea. - Ca o pasăre? Ce pasăre? - Nu știu ce pasăre sau ce colivie. Nu-mi dau seama cum arată. Doar o simt. Cred că tabloul ăsta e puțin prea dificil pentru mine - Nu doar pentru tine. Cred că și pentru mine e prea dificil. Ai dreptate, autorul simțea nevoia să spună ceva și a încredințat tabloului dorința această puternică. Așa simt și eu. Dar nu pot să înțeleg sub nici o formă ce anume voia să transmită. - Un om ucide pe altul. Cu înverșunare. - Exact. Tânărul străpunge neînduplecat pieptul adversarului cu sabia. Pe de altă parte, cel ucis pare absolut uimit că urmează să moară. Iar cei din jur își țin răsuflarea văzând ce se întâmplă. - Există și crime juste? Am stat un pic să mă gândesc."
