Uriasul ingropat

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Prin Uriașul îngropat, Kazuo Ishiguro alege să se aplece asupra unei ere de legendă, spunînd o poveste ce pare desprinsă din isprăvile Cavalerilor Mesei Rotunde. La cîțiva ani după moartea regelui Arthur, cel care i-a condus pe britoni la izbîndă în fața saxonilor invadatori, căpcăunii, dragonii și zînele încă aprind imaginația oamenilor, într-o Anglie aflată în ruină. Dar cel puțin au încetat războaiele crunte care măcinaseră țara ani de-a rîndul, întreținute de ură înverșunată dintre cele două popoare. Peste toate pare să se fi pogorît ceața unei uitări stranii, iar trecutul tuturor și al fiecăruia în parte se mai poate alcătui doar din zvonuri, presupuneri și crîmpeie de amintiri. Pe acest fundal, doi bătrîni britoni, Axl și Beatrice, pe care îi leagă o îndelungată și trainică iubire, hotărăsc să plece în căutarea fiului lor de mult uitat. Pe drum îi întîlnesc pe iscusitul cavaler saxon Wistan, pe protejatul lui orfan și pe bătrînul Sir Gawain, cavaler al lui Arthur, căutînd fiecare să-și îndeplinească misiunea misterioasă, dar și să dezlege ițele propriului trecut neguros. Călătoria lor prin acel ținut al supranaturalului și al uitării este transpusă într-o elegie emoționantă despre memorie, înfrîngeri, loialitate și răzbunare.   Kazuo Ishiguro a creat o lume alternativă, asemenea celei din romanele lui Cormac McCarthy, în care, în ciuda decorului neașteptat și a realităților emoționale întîlnite, ajungi să crezi fără cea mai mică ezitare. - Financial Times   Uriașul îngropat este un studiu profund al memoriei și al sentimentului de vină, al felului în care ne amintim traumele trecutului. - The Guardian   Un roman straniu, foarte riscant, cel mai ambițios dintre titlurile publicate de Kazuo Ishiguro în întreaga lui carieră. - The New York Times Fragment din romanul "Uriașul îngropat" de Kazuo Ishiguro:   „- Nu te înșeli, sînt Gawain, nepot al marelui rege Arthur, care a domnit odinioară pe aceste pămînturi cu atîta înțelepciune și dreptate. Am trăit mulți ani în apus, dar de la o vreme Horace și cu mine călătorim pe unde putem. - Dacă aș fi stăpîn pe ceasurile vieții mele, aș pleca spre apus chiar azi și aș respira aerul acelei țări. Dar sînt obligat să-mi îndeplinesc misiunea și să mă întorc repede cu vești despre ea. Însă e într-adevăr o onoare să întîlnesc un cavaler al marelui Arthur, ba încă și nepot pe deasupra. Deși sînt saxon, țin la mare cinste numele său. - Mă bucura nespus să te aud spunînd asta, domnule. - Sir Gawain, dacă tot mi-a revenit vorbirea ca prin miracol, ți-aș pune o mică întrebare. - Întreabă-mă ce poftești. - Acest gentleman care sade acum lîngă dumneata e domnul Axl, un fermier dintr-un sat creștin aflat la două zile de aici. E un bărbat care-ți e apropiat ca vîrstă. Sir Gawain, te întreb acum, întoarce-te și uită-te cu atenție la el. Este chipul său unul pe care l-ai mai văzut, chiar dacă acum mult timp? - Dumnezeule mare, domnule Wistan! Beatrice, pe care Axl o credea adormită, se aplecase iar în față. - Ce ți-a venit să întrebi asta? - N-am nici un gînd rău, doamnă. Sir Gawain fiind din țara de la apus, îmi închipui că poate l-a zărit pe soțul dumitale în zilele de demult. Ce e rău în asta? - Domnule Wistan, zise Axl. Te-am văzut că, încă de la prima noastră întîlnire, te uiți din cînd în cînd ciudat la mine și am așteptat să-mi spui de ce. Cine crezi că sînt?     Wistan, care stătuse în picioare în fața celor trei așezați unul lîngă altul sub stejarul cel mare, se lasă acum pe vine. Poate că o făcuse ca să aibă un aer mai puțin amenințător, dar lui Axl i se păru că războinicul dorește să le scruteze chipurile mai atent. - Îl rog pe Sir Gawain că, pentru moment, să facă ce i-am cerut, spuse Wistan, și nu e nevoie decît să întoarcă puțin capul pentru asta. Luați-o ca pe un joc de copii, dacă vreți. Te rog, domnule, privește-l pe bărbatul de lîngă dumneata și spune-mi dacă l-ai mai văzut cîndva în trecut. Sir Gawain scoase un chicot și-și împinse trunchiul mai în față. Părea dornic să se amuze, ca și cum chiar ar fi fost invitat să participe la un joc. Dar cînd privi atent chipul lui Axl, expresia i se schimbă într-una de surpriză, chiar de șoc. Instinctiv, Axl își feri privirea, chiar în clipa în care bătrînul cavaler se trase în spate, mai să se lovească de trunchiul copacului. - Ei bine, domnule? întrebă Wistan, privind cu interes. - Nu cred că acest gentleman și cu mine ne-am mai întîlnit vreodată pînă azi, spuse Sir Gawain. - Ești sigur? Anii pot ascunde multe. - Domnule Wistan, îl întrerupse Beatrice, ce anume cauți pe chipul soțului meu? De ce îi pui o asemenea întrebare acestui cavaler cumsecade, pînă acum o clipă un străin pentru noi toți? - Iertare, scumpă doamnă. Țara asta îmi stîrnește atîtea amintiri, deși fiecare dintre ele pare o vrabie neliniștită care știu că poate zbura în orice moment, în bătaia vîntului. Chipul soțului dumitale mi-a făgăduit toată ziua o amintire importantă și, dacă e să fiu cinstit, asta a fost motivul pentru care am propus să călătoresc cu dumneavoastră, deși îmi doresc din toată inima să vă văd traversînd cu bine aceste drumuri sălbatice. - Dar de ce spui că l-ai cunoaște pe soțul meu din apus, cînd el a trăit toată viața într-o țară din apropiere? - Nu contează, prințesa. Domnul Wistan m-a confundat cu cineva pe care l-a cunoscut pe vremuri. - Asta trebuie să fie, prieteni! spuse Sir Gawain. Horace și cu mine ne înșelăm adesea asupra cîte unui chip, crezînd că-l știm din trecut. Uite aici, Horace, îi zic. Uite-l aici pe drum, în fața noastră, pe vechiul nostru prieten Tudur, și noi am crezut c-a pierit la Mount Badon. După care ne apropiem și Horace fornăie de parcă ar vrea să spună, ce prost ești, Gawain, individul ăsta e atît de tînăr, că ar putea să-i fie nepot, și nu seamănă nici pe departe! - Domnule Wistan, spuse Beatrice, atîta te rog să-mi spui. Soțul meu amintește de cineva pe care l-ai iubit pe cînd erai copil? Sau de cineva de care îți era frică? - Mai bine s-o lăsăm baltă, prințesă.      Însă Wistan, legănîndu-se încet pe călcîie, îl țintuia cu privirea pe Axl. - Cred că era vorba de cineva pe care l-am iubit, doamnă. Fiindcă azi-dimineață, cînd ne-am întîlnit, mi-a sărit inima din piept de bucurie. Și totuși, la scurt timp...      Continua să se uite la Axl în tăcere, cu o privire aproape visătoare. Apoi chipul i se întunecă și, ridicîndu-se iar în picioare, războinicul își feri privirea.”