Vrajitoarele

Roald Dahl ne spune povestea amuzantă a unui băiețel de șapte ani care dă nas în nas cu un grup de vrăjitoare. În povești, ele poarta pălării negre caraghioase și zboară pe mături. În viața reală, vrăjitoarele nu se deosebesc cu nimic de femeile obișnuite. Se îmbracă în haine obișnuite, locuiesc în case obișnuite și au slujbe obișnuite. Și nu sunt niciodată prinse. Eroul nostru află însă că vrăjitoarele adevărate urăsc copiii și complotul acestora pune în pericol viața puștilor din întreaga lume. Ajutat de bunica lui, personajul lui Roald Dahl pornește la o vânătoare de vrăjitoare în toată regula, încercând să le demaște, înainte să fie prea târziu .     Fragment din volumul "Vrajitoarele" de Roald Dahl:     “— Tu chiar nu știi ce s-a întâmplat cu tine! m-am mirat.     — Despre ce naiba vorbești? a zis Bruno.     — Păi, trebuie să te informez, am spus, că, nu cu mult timp urmă, vrăjitoarele te-au prefăcut într-un șoarece. La fel și pe mine.     — Minți! a stigat el. Eu nu-s șoarece!     — Dacă n-ai fi fost așa de ocupat să înfuleci sandviciul ăla, am zis eu, ți-ai fi observat lăbuțele păroase. Hai, uită-te la ele!     Bruno a coborât privirea către labe. A sărit în sus.     — Doamne ferește! a strigat. Chiar că-s un șoarece. Să vezi ce-o să facă tați când o află!     — Poate c-o să i se pară un progres! am spus eu.     — Dar eu nu vreau să fiu șoarece! a strigat Bruno, trepidând. Refuz să fiu un șoarece! Eu sunt Bruno Jenkins!     — Păi, or fi și lucruri mai rele decât să fii șoarece, i-am spus. Uite, o să locuiești într-o gaură...     — Nu vreau să locuiesc în nicio gaura! strigă Bruno.     — ...Iar noaptea poți să te furișezi în cămară, am continuat, și să rontăi bunătăți printre pachetele de stafide și fulgi de porumb și biscuiți de ciocolată și tot ce-i mai găsi pe-acolo. Poți să stai acolo toată noaptea îndopându-te până amețești. Asta fac șoriceii.     — Mda, asta ar fi o idee..., a spus, prinzând puțin curaj. Da' cum o să deschid ușa frigiderului ca să dau iama în resturile de friptură de pui și toate alea? Asta fac în fiecare seară acasă.     — Păi, poate că bogătanu' de taică-tu o să-ți cumpere un frigider model special pentru șoareci, am spus eu, unul numai pentru tine, pe care să-l poți deschide și tu.     — Ziceai că o vrăjitoare mi-a făcut asta... și-a amintit Bruno. Ce vrăjitoare?     — Aia care ți-a dat ieri batonul de ciocolată în holul hotelului, i-am spus. Nu-ți amintești?     — Urâta aia! a strigat el. O să mi-o plătească! Unde-i? Cine-i?     — Las-o baltă, i-am spus. N-ai nicio șansa. În clipa asta, cea mai mare problemă a ta sunt părinții tăi. Cum o să primească vestea asta? O să te trateze cu milă, cu bunătate?”