Recenzie Ciulinii Baraganului de Panait Istrati

de | dec. 3, 2016 | Beletristică, Literatura Română, Recenzii cărți

ciulinii-baraganului-panait-istrati–  “Dacă n-ai fi vrut să mergi cu mine, n-aş fi plecat, nu! pentru nimic în lume…”(pag.50)

Acelora dintre noi pentru care mulţii ani de şcoală nu au venit neapărat cu o netezire a drumului până la oamenii de cultură ai urbei natale, le spun, din proprie experienţă: mai târziu poate însemna chiar mai bine.

Pe cel care a fost Panait Istrati ( 1884, Brăila – 1935, Bucureşti) cititoarea din mine îl cunoaşte abia astăzi. Şi o fac, nu ştiu dacă este nimerit sau nu, de la ciulini; Ciulinii Bărăganului.

Un titlu şi un nume pe care, sunt aproape sigură, şi să le fi cunoscut în adolescenţă, nu le-aş fi întâmpinat la fel cum o fac azi.

Fiindcă atât cartea, cât şi omul, şi, intuiesc, mai toată literatura lui Panait Istrati, sunt intense, profunde, necesitând implicarea şi sentimentul unui cititor pasionat, întrucâtva matur şi asumat.

Citind despre viaţa lui, am avut surpriza să descopăr un Hrabal brăilean; a avut meserii numeroase şi pestriţe, multe dintre ele în sfera de jos a muncii, care, evident, i-au servit ca material literar în viitor.

Între acestea: ucenic la cârciumă, plăcintar, ucenic în sala cazanelor din docurile Brăilei.

Aventuros şi pasional, călătoreşte în mai multe ţări ( Franţa, Grecia, Rusia, etc), fremătând să facă lumea un loc mai bun şi curat.

Despre el, scriitorul Liviu Rebreanu spunea că este un visător, “naiv şi inadaptabil, ca orice scriitor adevărat.”

Prima scriere în proză, schiţa Mântuitorul – O amintire de la un Crăciun, semnată Istrian, apare în 1909, la ziarul România muncitoare, unde va publica şi o serie de articole.

În CV –ul său apare şi tentativa sinuciderii, căutând eliberarea de sărăcia cruntă, mizerie şi chinuri.

Între titurile renumite semnează Chira Chiralina, Moş Anghel, Mihail.

A tânjit după recunoaştere şi apreciere în ţara natală, a fost mai întâi îmbrăţişat, cum altfel, în Franţa.

În Ciulinii Bărăganului  vedem la tot pasul tristeţea de mână cu voioşia, greutăţile cu jocul, deznădejdea cu speranţele.

Iar instrumentul prin care scriitorul înfăptuieşte această horă ciudată este copilăria.

Doar ea poate străpunge cerul plumburiu al sărăciei şi mizeriei cu jocuri inocente, chiote şi o imginatie care desfiinţează orice hotar.

În centrul jocurilor stau mai ales ciulinii, de care copiii sunt mai ales fascinati, iar adulţii, speriaţi.

Puştiul Matache, în vârstă de 14 ani, fiu al lui Marin şi al Anicăi, este isteţ şi aventuros.

După chinul în bălţile nesuferite, la pescuit, alături de bărbata sa mama, ia decizia de a pleca împreună cu tatăl său prin ţară pentru a vinde mai mult peste.

Decizie care le va schimba definitiv destinele şi se înfige pentru tot restul vieţii pe umerii şi în mintea lui…

La drum îi întovărăşesc numai fluierul tatei, o căruţă ramolită şi un cal epuizat.

Peste tot pustiu, singurătate, tăcere; numai în zare, uneori, ciulinii şoptesc promisiuni îmbietoare.

Între zile duse doar de o ora la alta, între imagini tulburătoare despre cursul vieţii ţăranului român, copiii  negociază nasturi de sidef, bucăţi preţioase de pâine, sau încălţări.

Iar între timp, cuceresc “întreg pământul” cu imaginaţia, din care nu lipsesc, aproape niciodată, ciulinii; acolo nu ajung nici lipsurile, nici morţile stupide ale unor oameni dragi…

NOTĂ: 9 /10

Titlu: CIULINII BARAGANULUI
Autor: Panait Istrati
An apariție : 2009
Editura: GRAMAR
Nr. Pagini: 103
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4446

Alte recenzii de la Panait Istrati:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments