Recenzie “Crimă și pedeapsă” de Feodor Mihailovici Dostoievski

Cu siguranță opera lui Feodor Mihailovici Dostoievski este o operă de reper pentru literatura universală. Este acel patrimoniu literar care nu-și pierde din valoare odată cu trecerea anilor. Și dacă întâmplător printre cei ce-mi citesc recenzia se mai află cititori care încă nu l-au descoperit pe Dostoievski, cred că “Crimă și pedeapsă” este opera cu care puteți începe marea aventură.

Deși la primele pagini s-ar putea întâmpla să aveți ceva reticențe în a continua lectura, vă invit să vă înarmați cu răbdare și să-i dați romanului șansa de a vă cuceri. Am certitudinea că-i va reuși. De-altfel nu trebuie să uitați că clasicii nu se citesc precum thrillerele modernilor contemporani. Nu trebuie să vă așteptați la intrigă și suspans la fiecare pagină. Cu atât mai mult, operele lui Dostoievski conțin pagini întregi de meditații filozofice de o frumusețe incontestabilă. Cred că “Crimă și pedeapsă” de rând cu celelalte opere ale sale sunt în stare să cucerească chiar și cititorul modern.

O multitudine de personaje se perindă prin fața cititorului. Autorul le-a descris, deși în mod indirect, într-un mod atât de maiestuos, încât trăsăturile lor caracteristice le fac diferite de alte personaje ale literaturii universale. Aici întâlnim simplitatea și puritatea caracterului femeii sărace, dar care își poartă cu demnitate lipsurile materiale. Tot aici îl întâlnim pe tânărul intelectual care luptă pentru supravețuire. Nu lipsește nici avarul care consideră că principala virtute a unui om este măsurată în mărimea portofelului său și deci poate domina pe oricine cu banii săi.

În ce privește figura personajului principal, critica literară abundă în descrierea lui Raskolnikov. Este într-adevăr un personaj complex și dificil a fi descris în termeni exacți. Multiple contraste se întâlnesc în aceeași persoană. El este deopotrivă generos cu săracii, dar avar cu sine însuși, umanist și nihilist, bun și rău. El susține ideea vărsării de sânge dictată de conștiință. Își atribuie rol de judecător suprem care poate decide cine să trăiască și cine poate fi ucis; căci conform lui viața unor oameni nu valorează mai mult decât cea a unui păduche.

Citind romanul am observat că Dostoievski a fost un vizionar și un gânditor iscusit. Unele din tezele expuse aici privind “societatea viitoare” chiar s-au adeverit. Spre exemplu unul dintre personajele sale exprimă ideea că “în societatea viitoare bătaia e de neconceput.” Același personaj, Andrei Semionovici, cu privire la prostituate afirmă “în societatea actuală, situația ei nu-i prea normală, firește, fiindcă este forțată, dar în societatea viitoare o să fie absolut normală, pentru că o să fie liberă.” Și oare nu a avut dreptate?!

“Fluturele zboară singur spre lumânare.”