Dragostea durează trei ani este poate unul din cele mai citate titluri din ultimii ani, deși multe persoane care fac apel la această sintagmă nu au citit cartea – căci dacă ar fi făcut-o, ar fi înțeles care e adevărul ce stă în spatele celor trei ani.
Dar să o luăm cu începutul…
Frederic Beigbeder este unul din cei mai cunoscuți scriitori francezi contemporani. De o sinceritate dezarmantă, Beigbeder și-a atras de-a lungul anilor un număr impresionant de fani dar și de contestatari, după cum era de așteptat.
Dragostea durează trei ani este, fără îndoială, cea mai cunoscută lucrare a sa. Puțini ştiu însă că acest roman este ultimul dintr-o trilogie intitulată „Memoriile unui tânăr țicnit”. Trilogia urmărește viața lui Marc Marronier – un tânăr scriitor francez de succes – începând cu povestea de dragoste dintre el și Anne, continuând cu povestea mariajului dintre cei doi. În ultimul volum al trilogiei, Marc și Anne sunt căsătoriți deja de trei ani, iar lucrurile încep să scârțâie. Sătul până peste cap de Anne (oripilat chiar), Marc Marronier se îndrăgostește nebunește de Alice. Divorțează de Anne și, după lungi tribulații, se va însura cu Alice, doar pentru a ajunge să fie măcinat de aceiași demoni: dacă iubirea lor se va stinge după cei 3 ani?
Povestea este scrisă într-un mod relaxat și poate fi ușor înțeleasă chiar și de cei care nu au citit celelalte părți ale trilogiei. De remarcat sunt cinismul, sinceritatea debordantă și umorul atât de caracteristice autorului care fac ca lectura să fie și mai savuroasă. Pe lângă tema iubirii efemere, povestea relației anterioare și a celei actuale, în roman mai sunt tratate și probleme ale societății contemporane: căsătoria, sexul, stilul de viață modern în general.
La început, cartea pare să fie un talmeș-balmeș de momente: petreceri mondene, scene fierbinți, însă spre final totul devine ca o confesiune. De fapt, Dragostea durează trei ani are un puternic caracter autobiografic. În ultimul capitol, Marc se află pe plajă și meditează asupra relației cu Alice, dar și asupra vieții sale făcând mărturisirea că numele său real este Frederic Beigbeder.
Este o carte interesantă, o lectură ușoară, dar nu o recomand celor pudici (după cum am spus și mai sus sunt și unele scene fierbinți inserate) și nici celor prea conservatori – e un roman mult prea modern!
